Lumea fotbalului e în stare de şoc: poliţia irakiană a ucis un antrenor pe teren. Omul încerca să-şi salveze elevii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După invazia americană, Irak-ul a ieşit de sub dictatura lui Saddam, însă ce se întâmplă acum acolo aminteşte de vestul sălbatic.

Irakienii nu mai au dreptul, de câţiva ani, să găzduiască meciuri de fotbal la nivel internaţional. Instabilitatea şi evenimentele sângeroase care se petrec acolo i-au îndemnat pe cei de la FIFA să-i oblige pe irakieni să joace partidele considerate a fi pe teren propriu într-o ţară neutră. Tocmai de aceea, în preliminariile pentru Mondialul din 2014, Irak-ul a jucat „acasă“, la Doha, în Qatar.

Bătut cu bestialitate, după meci

Exact când oficialii Federaţiei din Baghdad încercau să convingă FIFA că ţara lor poate găzdui meciuri de fotbal şi la nivel internaţional, un episod tragic a arătat contrariul.

În ultima etapă din prima ligă, după meciul Karbala – Al-Quwa Al-Jawiya, scor 2-4, pe teren s-a dezlănţuit „iadul“. Poliţiştii au intervenit în forţă, încercând să-i trimită pe jucătorii gazdelor la cabine. A fost momentul în care antrenorul Mohammad Abbas a încercat să-şi salveze elevii. A plătit pentru asta cu viaţa sa! 

Tehnicianul celor de la Karbala a fost bătut cu bestialitate de forţele de ordine şi a ajuns la spital cu o fractură craniană. În ciuda eforturilor medicilor, a decedat peste câteva ore!

„Acest caz va provoca valuri în lume, mai ales că Mohammad Abbas avea cetăţenie olandeză, ţară care va începe şi ea o anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat“, a declarat Mohammad Nasser, preşedintele clubului Karbala, potrivit stiridesport.ro. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani