Lucescu jr s-a făcut mare de tot: Câţi bani va încasa după triumful istoric în Liga Campionilor Asiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începuturile carierei sale de antrenor, Răzvan Lucescu dobândise reputaţia unui tehnician ultradefensiv, cu două scoruri preferate: 0-0 şi 1-0. Acum, la 50 de ani, el poate fi considerat un antrenor care face imposibilul posibil!

În Grecia, românul a adus primul titlu pentru PAOK Salonic după o aşteptare de 34 de ani! Iar în această vară, a fost angajat de Al-Hilal Riad pentru a cuceri trofeul care îi obseda pe saudiţi: Liga Campionilor Asiei. Iar Răzvan n-a dezamăgit! 

A luat echipa în optimi şi, pe rând, a trecut de Al-Ahli (Arabia Saudită), Al-Ittihad (Arabia Saudită) şi Al-Sadd (Qatar) pentru a ajunge în finala cu Urawa Reds (Japonia). Pe care a tranşat-o după 1-0 la Riad în tur şi 2-0 la Saitama, ieri, în retur!

Astfel, după o aşteptare de 19 ani, timp în care a pierdut două finale, prima în 2014 cu Reghecampf pe bancă şi a doua în 2017, cu aceeaşi Urawa Reds, Al-Hilal a pus, din nou, mâna pe cel mai râvnit trofeu continental! De remarcat că precedentul triumf al formaţiei din Riad în Ligă data din 2000, pe când echipa era condusă de un alt român, Anghel Iordănescu!

Revenind la Răzvan Lucescu, acesta a reuşit, două premiere remarcabile cu Al-Hilal după victoria de ieri:

*Echipa saudită e prima care câştigă o finală, impunându-se atât acasă, cât şi în deplasare în ultimul act.

*Pentru prima dată în istoria Ligii Campionilor Asiei, de când competiţia a trecut la formatul actual în sezonul 2002-2003, o formaţie japoneză a pierdut finala. În precedentele patru „duble“ pentru trofeu, niponii se impuseseră de fiecare dată prin Kashima Antlers (2018), Urawa Reds (2017 şi 2007) şi Gamba Osaka (2008).

Va încasa minimum un milion de dolari

Victoria obţinută de Al-Hilal în returul finalei Ligii Campionilor Asiei valorează 4 milioane de dolari. E suma cu care Confederaţia Asiatică de Fotbal (AFC) răsplăteşte campioana continentală din fiecare stagiune. Cu siguranţă însă, şefii clubului Al-Hilal îşi vor „îngropa“ jucătorii şi antrenorii în bani, valoarea premiilor fiind mult mai mare decât bonusul acordat de AFC. În ceea ce îl priveşte pe Răzvan Lucescu, probabil, prima sa pentru cucerirea trofeului va ajunge la un milion de dolari, suma fiind stipulată în contractul pe care l-a semnat în această vară. 

Şi din punct de vedere sportiv, Lucescu jr va avea o mare satisfacţie: în calitate de campioana Asiei, Al-Hilal şi-a câştigat dreptul de a participa la Mondialul Cluburilor (11-21 decembrie), competiţie ce va fi găzduită în acest an de Qatar, în oraşul Doha. Acolo, dacă îşi vor câştiga primele două partide, elevii lui Răzvan Lucescu au şansa unui duel cu Liverpool, fie în finală, fie în meciul pentru locul 3!

CITEŞTE ŞI:

FOTO Islamiste înnebunite după fotbal: Imagini cât o mie de cuvinte cu susţinătoarele echipei lui Lucescu jr

14 ani trecuseră de la ultimul triumf al unui antrenor român în Liga Campionilor Asiei: în 2005, Anghel Iordănescu a cucerit trofeul cu Al-Ittihad (Arabia Saudită).  
Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă