Legendarul Jurgen Klinsmann a revenit în fotbal: Fostul mare atacant a semnat cu o echipă din Bundesliga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La trei ani după ce a fost îndepărtat din funcţia de selecţioner al Statelor Unite, „Klinsi“, 55 de ani, a revenit în iarbă.

Chiar dacă s-a apucat de antrenorat în 2004, în 15 ani, Klinsmann a fost foarte exigent în privinţa contractelor semnate şi CV-ul său include doar trei echipe: naţionala Germaniei (2004-2006), Bayern Munchen (2008-2009) şi naţionala Statelor Unite (2011-2016).

Cele mai bune rezultate le-a avut cu Germania (locul 3 la Mondialul din 2006 şi locul 3 la Cupa Confederaţiilor din 2005), plus trofeul Gold Cup 2013, cucerit cu SUA. 

Acum, în noua sa provocare profesională, Klinsmann va avea o misiune inedita: nu se va mai lupta pentru trofee, ci, într-o primă fază, va avea drept obiectiv salvarea de la retrogradare. Fostul atacant tocmai a semnat cu Hertha Berlin, locul 15 din 18 în Bundesliga.

După 12 etape, Hertha a adunat doar 11 puncte şi are o serie de patru eşecuri la rând. Croatul Ante Covici, adus în iulie, a plătit pentru această serie dezolantă, fiind înlocuit cu Klinsmann.

În acest moment, Hertha e la egalitate de puncte cu Fortuna Dusseldorf, care e pe 16, loc de baraj. Ultimele două poziţii, cele care retrogradează direct, sunt ocupate de Koln (7 puncte) şi de Paderborn (5 puncte).

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție