La două trepte de Grupa Mondială. Andrei Pavel: „Suntem iarăşi în elită“. Unde jucăm cu Slovacia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bucurie în tabăra României, după meciul de dublu care a adus calificarea în turul următor. FOTO: Mediafax

România a învins net Israelul, în primul tur al Grupei I, şi mai are de făcut doi paşi pentru a ajunge în Grupa Mondială: o întâlnire cu Slovacia, în iulie, pe teren propriu, apoi, în cazul unei victorii, un meci de play-off.

În Sala „Transilvania“ din Sibiu, în faţa unui public entuziast şi sub ochii preşedintelui României la meciul decisiv, echipa României nu i-a dat nicio şansă Israelului, scor 5-0, în weekend, în primul tur al Grupei I a Cupei Davis, Zona Euro-africană.

După ce-a trecut în septembrie 2014 de Suedia, la Bucureşti, naţionala României a mai făcut un pas important spre elita tenisului masculin. Deşi Israel n-a părut vreun adversar foarte puternic. 

Calculele hârtiei, care anunţau un deznodământ în a treia zi a întâlnirii, au fost date peste cap de victoria mare obţinută de Marius Copil, în faţa lui Dudi Sela, cea mai bună „rachetă“ a israelienilor (cu origini româneşti), în al doilea meci de vineri. 

Sâmbătă, la dublu,  a fost o simplă formalitate, dar Tecău şi Mergea au adus matematic succesul României şi calificarea în turul 2 al Grupei I. Mai sunt practic doi paşi până la Grupa Mondială: o victorie în faţa Slovaciei, în România, pe 17-19 iulie, apoi un meci de play-off. 

Mai avem doi paşi până la Grupa Mondială. Suntem iar în elită, să spun aşa, şi mă bucur incredibil să fiu alături de aceşti băieţi care au dat totul în sfârşitul acesta de săptămână şi merită toate felicitările“, a declarat căpitanul-nejucător Andrei Pavel, pentru frt.ro.  

Slovacii, un jucător în Top 50 

La fel ca şi România, Slovacia a tranşat disputa cu Slovenia în primele trei meciuri, tot pe teren propriu, la Bratislava. „O să jucăm după Wimbledon cu ei, au o echipă puternică”, a mai spus Pavel. Cel mai bine clasat tenismen este Martin Klizan, locul 42 ATP, care în 2014 şi-a trecut în palmares două succese în faţa unor jucători de Top 10, în turul 1 la Roland Garros, în faţa lui Nişikori (10 pe atunci) şi în sferturi la Beijing, în faţa lui  Nadal (locul 2). România şi Slovacia s-au mai întâlnit în Cupa Davis o singură dată, în 2002, la Presov, când tricolorii s-au impus cu 4-1. 

Rezultate turul 1, Grupa  I, Cupa Davis, Zona Euro-africană

România – Israel 5-0

Adrian Ungur (159 ATP) - Bar Tzuf Botzer (893 ATP) 7-5, 6-3, 6-0

Marius Copil (168 ATP) - Dudi Sela (108 ATP) 6-7 (3), 7-6 (3), 6-4, 6-2

Florin Mergea/Horia Tecău - Bar Tzuf Botzer/Edan Leshem 6-3, 6-4, 6-4

Adrian Ungur (159 ATP) - Edan Leshem (1222 ATP) 6-4, 6-2

Marius Copil (168 ATP) - Bar Tzuf Botzer (893 ATP) 7-6 (3), 6-3

Echipa Slovaciei: 

Martin Klizan - locul 42 la simplu, 86 la dublu

Lukas Lacko - 93 la simplu, 384 la dublu

Norbert Gombos - 117 la simplu, 493 la dublu

Igor Zelenay - 146 la dublu.

Iohannis şi prima-doamnă, în tribune

Meciurile de Cupa Davis care s-au jucat la Sibiu au avut printre invitaţii de marcă şi cuplul prezidenţial. Vineri, Carmen Iohannis a asistat la primul meci al zilei, cel dintre Adrian Ungur şi Bar Tzuf Botzer, iar sâmbătă, la meciul decisiv, de la dublu, a fost prezent la faţa locului şi Klaus Iohannis. 

„Nu am mai avut niciodată această onoare, de a juca cu domnul preşedinte în tribună. Ne-am bucurat că am avut suportul dânsului, ştiu că nu este prezent tot timpul la evenimente sportive. A însemnat mult pentru noi. Sperăm să vină şi în continuare să susţină tenisul românesc“ a declarat Horia Tecău. 

Soţii Iohannis au asistat şi duminică, la Sibiu, la un meci demonstrativ de tenis

Preşedintele este un fan împătimit al acestui sport, pe care-l practică, din postura de amator. Klaus Iohannis a asistat şi la Galaţi, în februarie, la meciul Simonei Halep împotriva jucătoarei spaniole Silvia Soler-Espinosa, din primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup. 

Citeşte şi 

Cupa Davis: România va întâlni Slovacia în turul următor. Adversarii au doi jucători în Top 100 ATP

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!