Jose Mourinho, într-un interviu special. A fost educator pentru copii cu sindrom Down: „Nu eram pregătit, dar am reuşit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jose Mourinho FOTO AFP

La 52 de ani, s-ar fi spus că ultramediatizatul Jose Mourinho nu mai are niciun secret. Un articol publicat de The Telegraph dezvăluie laturi mai puţin ştiute ale antrenorului portughez.

Interviul cu Mourinho s-a desfăşurat la locul de antrenament al lui Chelsea. Portughezul vine în fiecare dimineaţă la 7.30, închide uşa de la birou şi stă singur aproximativ două ore. „Am nevoie de acest timp pentru mine”.
Înainte de a fi antrenor, Jose a jucat în liga a doua portugheză, după care a început cursurile Universităţii din Lisabina, specializarea ştiinţe sportive. Prima sa slujbă a fost de educator pentru copii cu sindromul Down. „A fost o provocare uriaşă. Sincer, nu eram pregătit să ajut aceşti copii. Unii dintre ei nu vroiau să urce scări, alţii nu îşi puteau coordona mişcările. Am reuşit să stabilesc o relaţie emoţională cu ei şi tot ce am făcut pentru ei se datorează afecţiunii, empatiei şi atingerii”.
Jose Mourinho continuă: „Apoi, am pregătit copii de 16 ani şi acum pregătesc cei mai buni fotbalişti din lume, dar cel mai important e tot relaţia pe care o stabileşti cu persoanele de lângă tine”.

Mourinho despre...
Salariile din fotbal. Înainte, fotbaliştii se gândeau că vor fi bogaţi la sfârşitul carierei. Acum, câştigă enorm înainte de primul meci. La Chelsea, avem un program care-i ajută pe jucători să-şi aleagă o casă, o maşină.
Cel mai bun prieten. Rui Faria e asistentul meu din prima zi când am fost la Benfica. Rui spune că cea mai bună viaţă este să fii un antrenor de succes.
Viaţa de antrenor. Pierzi 5-3, n-ai timp să te gândeşti că urmează antrenamentele şi apoi câştigi. Trebuie să ştii să te împaci şi cu victoria şi cu eşecul.
Ierarhia într-un club. Managerul nu e cea mai importantă persoană. Cei mai importanţi sunt suporterii. Apoi, patronul, jucătorii şi ultimul sunt eu.
Religie. Mă rog pentru familie, soţie, copii, părinţi şi pentru o viaţă de familie fericită. Nu merg la biserică în fiecare zi, nici măcar în fiecare săptămână, mă duc atunci când simt că am nevoie. Dar vă spun un secret: cu El nu vorbesc despre fotbal.
Acte de cartitate. La Setubal avem un program de hrănire a celor săraci. O facem pentru noi, nu pentru publicitate. Pentru ca fata şi băiatul meu să înţeleagă ce înseamnă sărăcia. Eu însumi am fost recent în Coasta de Fildeş, ştii la ce să te aştepţi, dar nu eşti pregătit pentru realitate.
 

Primul român cu sindrom Down angajat

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie