Jannik Sinner - Alexander Zverev, marea finală de la Australian Open. Când are loc meciul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai buni jucători ai lumii se vor întâlni duminică în finala de la Australian Open. Jannik Sinner a trecut astăzi de americanul Shelton în minimum de seturi, arătănd că nu are rival în acest moment în ATP. Alexander Zverev va încerca să-i țină piept, după ce a beneficiat în semifinală de abandonul lui Novak Djokovici.

Jannik Sinner a ajuns la a 13-a victorie consecutivă la Australian Open. Foto Getty images

Italianul, lider mondial, și neamțul, ocupantul locului secund în clasamentul ATP, vin după câte o serie de 6 victorii convingătoare. Jannik Sinner, campionul de anul trecut, a pierdut doar două seturi pe parcursul competiției, la Schoolkate și Rune. La fel și Alexander Zverev, căruia doar francezul Humbert și americanul Paul au reușit să-i smulgă câte un set, cu mențiunea că în semifinale germanul a câștigat contra lui Djokovici prin abandon, la scorul de 7-6 pentru el.

Cei doi au câștigat câte 1,14 milioane de euro

Cu victoria din fața lui Ben Shelton, 7-6, 6-2, 6-2, Jannik Sinner a ajuns la 20 de succese consecutive în ultimele 20 de partide, precum și la al 13-lea meci câștigat la rând la Australian Open. Indiferent de rezultatul din finală, el va rămâne lider în clasamentul ATP. Și Alexander Zverev își va păstra locul 2 mondial după partida de duminică, dar în cazul unui succes se va apropia la 2.000 de puncte de italian. Cei doi și-au asigurat câte un premiu de 1,14 milioane de euro, iar câștigătorul va mai lua un bonus de un milion de euro.

Până atunci, sâmbătă, de la ora 10.30, are loc finala fetelor, în care campioana en titre, Aryna Sabalenka, o va întâlni pe surpriza competiției, Madison Keys. Americanca nu a pierdut niciun meci în acest sezon, ea impunându-se la Adelaide și ajungând în finală la Melbourne.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete