Jaful legal devine o modă în România: de ce insolvenţa face ravagii în Liga I şi ce echipe vor mai apela la ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După Rapid, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, Dinamo, Petrolul şi CFR Cluj, în curând, numărul echipelor care îşi vor „ţepui“ creditorii va ajunge la opt.

Tot mai multe echipe din România optează pentru insolvenţa, deoarece prin această manevră se poate şterge cea mai mare parte a datoriilor acumulate în timp. 

Pe scurt, toţi cei care au de recuperat bani de la o societate intrată în insolvenţă se vor aşeza la masa credală şi, din acel moment, există două soluţii:

*Ori renunţă la o mare parte din sumele pe care le au de recuperat, în speranţa că vor încasa, totuşi, ceva, cândva.

*Nu renunţă la sumele pe care le au de recuperat, societatea cu probleme intră în faliment şi, oricum, nu plăteşte mai nimic din datoriile acumulate.

Având în vedere ce înseamnă insolvenţa la noi, italianul Renzo Rossi, cel care a lucrat mai mulţi ani în fotbalul românesc, a oferit o descriere plastică pentru această manevră: „Insolvenţa e furt legal“.

Dragomir: „Urmează Pandurii şi CSMS Iaşi“

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, e convins că, în curând, vom avea opt echipe aflate în insolvenţă în prima ligă.

„Aproape sigur şi Pandurii şi CSMS Iaşi vor intra în insolvenţă. Atât timp cât e sărăcie în ţară şi o parte din patroni sunt în puşărie, nu văd un viitor luminos pentru fotbalul românesc“, a afirmat Dragomir în ziarul „Ring“.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie