Italia, aproape de o rușine cu Albania, după ce a primit cel mai rapid gol din istoria Campionatului European

0
Publicat:

Selecţionata Italiei, campioana continentală en titre, a învins echipa Albaniei cu scorul de 2-1 (2-1), sâmbătă seara, la Dortmund, într-un meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, din Germania.

Italienii s-au bucurat excesiv după victoria la limită contra Albaniei. Foto Facebook

''Squadra Azzurra'' a obţinut o victorie importantă în ''grupa morţii'', fără mari emoţii, deşi a fost condusă din primul minut şi s-a impus doar la limită. Alessandro Bastoni (11) şi Nicolo Barella (16) au marcat golurile italienilor, după ce Nedim Bajrami (1) deschisese scorul. Doar 23 de secunde trecuseră când Albania a înscris, prin Bajrami, după o gafă de proporţii a lui Dimarco, jucătorul lui Inter Milano aruncând greşit de la margine.

Golul lui Bajrami este cel mai rapid gol marcat în istoria EURO, la distanţă de precedentul record, 67 de secunde, stabilit de rusul Dmitri Kiricenko, în meciul, cu Grecia, din 2004. Italia a egalat în min. 11, când Pellegrini a executat foarte bine un corner, la colţul lung, iar Bastoni a reluat imparabil cu capul. Peste cinci minute, campioana Europei prelua conducerea, după un gol superb marcat de Barella (16), cu un voleu din marginea careului, care l-a surprins pe Strakosha.

Albania, aproape de o surpriză în ultimul minut

Repriza secundă a fost una puţin atractivă, italienii încercând să temporizeze, în timp ce albanezii s-au chinuit să revină în meci. Chiesa a avut o şansă bună (60), dar şutul său la colţul lung din careu a trimis balonul puţin pe lângă ţintă, iar Dimarco (80) a reuşit o cursă frumoasă, încheiată cu şut, însă fără mari emoţii pentru Strakosha.

Albania a fost aproape să dea lovitura în ultimul minut al partidei, când Manaj a preluat superb în careu şi a trimis spre poartă, dar Donnarumma l-a închis bine. Astfel, Italia reușeșete să evite o rușine, trecând de outsidera grupei. Totuși, Albania este singura echipă care marchează în poarta peninsularilor, după 11 meciuri consecutive la Euro fără gol primit în faza grupelor în prima repriză. Ultima oară când a luat gol în prima parte a meciului a fost în 2008, contra Olandei. Albania a încheiat o serie de şapte meciuri oficiale fără înfrângere (patru victorii, trei egaluri).

Albanezii mai marcaseră o singură dată la Euro, contra României

Albania, aflată la a doua sa calificare la Campionatul European, mai marcase o singură dată la EURO, în 2016, când învingea România cu 1-0. Meciul de la Dortmund a fost întrerupt pentru câteva zeci de secunde în min. 90+1, când suporter a intrat pe teren.

În aceeași grupă, Spania a învins Croaţia cu 3-0 într-un meci jucat tot sâmbătă. Următoarele partide din grupă se vor juca pe 19 iunie, Croaţia - Albania (Hamburg, 16:00), respectiv 20 iunie, Spania - Italia (Gelsenkirchen, 22:00).

Italia - Albania 2-1 (2-1)

Au marcat: Alessandro Bastoni (11), Nicolo Barella (16), respectiv Nedim Bajrami (1).

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort