Istoria clanului Becali: de unde se trage familia şi ce loc ocupa Everdichia în cadrul acesteia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia Becali

Povestea familiei Becali a început în satul albanez Pleasa, aşezat în sudul Albaniei, lângă oraşul „Corceaua"(Korce), în apropierea graniţei de azi cu Grecia.

Gheorghe Becali a avut patru copii: Haralambie (tatăl lui Victor şi al lui Ioan Becali şi soţul Everdichiei, cea care a murit joi seară), Atanase (tatăl lui Gigi Becali), Toma şi Constantin.

În 1928, bunicul lui Gigi şi al impresarilor Ioan şi Victor Becali, Gheorghe, a decis să se stabilească pe meleaguri româneşti, în Cadrilater, lângă Silistra.

Clanul a locuit acolo până în septembrie 1940, când sudul Dobrogei a fost cedat Bulgariei, prin tratatul de la Craiova. Gheorghe Becali şi ai lui s-au mutat atunci la Călăraşi, doar pentru scurt timp însă. Toţi membrii familiei au cunoscut deportarea în timpul regimului comunist, pe motiv că ar fi colaborat cu Mişcarea Legionară.

Toma Becali, unchiul lui Gigi, a făcut puşcărie şi a fost torturat pentru faptul că nu şi-a trădat camarazii, dar şi pentru că se opunea procesului de colectivizare. Gheorghe şi Haralambie Becali (soţul Everdichiei) au trecut şi ei, la un moment dat, prin beciurile Securităţii. În 1946, familia Becali a fost trimisă în Banat, în comuna Săcălaz (Timiş), pentru ca în 1951 să fie deportată din nou, în Zagna-Vădeni, un imens lagăr de muncă din zona Brăilei.

„Când a plecat din Săcălaz, tata n-a avut voie să ia cu el decât opt găini, doi cai, o vacă şi un porc", a povestit acelaşi Gigi Becali, care s-a născut, în 1958, chiar în Zagna.

„Tatăl lui Gigi Becali, Tase, era un punct de reper pentru satul deportaţilor. Majoritatea caselor erau foarte sărăcăcioase, cu maximum două camere. A lui Tase avea cinci camere şi un balcon mare în faţă", a povestit peste ani Traian Papazarcade, unul dintre vecinii de lagăr ai familiei.

În 1959, domiciliul forţat sau restricţiile de deplasare impuse familiei Becali au fost ridicate, iar aromânii s-au stabilit în Pipera, lângă Bucureşti. Tase Becali, tată lui Gigi şi cumnatul Everdichiei, a reuşit să facă aici avere din oierit. Era un furnizor frecvent de carne de oaie şi produse lactate pentru marile hoteluri (Intercontinental, Athénée Palace), iar sute de oi erau vândute unor cetăţeni arabi din Romania. Pentru a nu fi deranjat de autorităţi, Tase obişnuia să le ofere gratuit brânză şi carne unor personalităţi influente din Securitate şi Miliţie.

Gheorghe Becali a emigrat în Statele Unite, prin anii ‘60, iar timp de două decenii a lucrat şi a locuit în St. Louis. Dintre copiii lui, mai trăieşte doar Constantin, în Statele Unite ale Americii (Charlotte). 

Băiatul cel mare al lui Gheorghe, Haralambie, a avut trei copii cu Everdichia: Ioan, Victor şi Mariana. Sora impresarilor este mai puţin cunoscută publicului larg, fiind managerul unei firme de turism.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța