Irina Begu, azi, după ora 16.00, luptă pentru sferturile Roland Garros

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irina Begu poate ajunge pentru prima dată în carieră în sferturile de finală ale unui turneu de Mare Şlem, dacă trece în „optimi” de Jessica Pegula, locul 11 WTA

Irina Begu a realizat foarte multe la această ediţie de Roland Garros, şi-a egalat cea mai bună performanţă la un turneu de Mare Şlem, mai ajunsese în optimi de finală în 2016, a rămas singura „tricoloră” pe tabloul de simplu, după ce a trecut de Jarmine Paolini, Ekaterina Alexandrova şi Leolia Jeanjean, şi, în plus, va câştiga multe locuri în clasamentul mondial, acum fiind pe poziţia a 63-a. În acest moment, după ce a primit deja 240 de puncte (şi 220.000 de euro), bucureşteanca a urcat 22 de locuri, până pe 41, ajungând la 1.281 de puncte.

Dar Begu poate realiza şi mai multe. Poate, în premieră, ajunge în sferturile de finală ale unui turneu de Mare Şlem şi, în acelaşi timp, poate urca în clasamentul primelor 30 de tenismene ale lumii odată cu calificarea în această etapă a concursului. În 2016, când ajungea în optimile de finală de la Roland Garros, Begu atingea poziţia 22 în clasamentul WTA, cea mai bună clasare a ei; acum, trebuie doar să treacă de Jessica Pegula, favorita numărul 11 a competiţiei, pentru a se apropia din nou de acel loc (azi, după ora 16.00).

Cele două sportive se cunosc destul de bine, s-au întâlnit de două ori până acum, de ambele dăţi pe hard, o dată chiar la începutul acestui an. De fiecare dată a câştigat Begu, în 2020, în sferturile de finală de la Indian Wells, iar în 2022, în 16-imile de la Melbourne. Ca să ajungă în această fază, americanca a depăşit-o în turul 3 pe slovena Tamara Zidansek, cu 6-1, 7-6.

Dacă va trece de Pegula, Begu va juca împotriva câştigătoarei dintre Iga Swiatek (1 WTA) şi Qinwen Zheng (74 WTA), jucătoarea care a eliminat-o pe Simona Halep. Poloneza este singura tenismenă din top 10 care se mai află pe tabloul de simplu de la Roland Garros. Mai mult, dacă ne uităm la top 20 mondial, în afară de Swiatek, doar alte trei sportive se mai află în competiţie: Jessica Pegula (11 WTA), Leylah Fernandez (18 WTA) şi Daria Kasatkina (20 WTA).

41 de turnee de Grand Slam a jucat Irina Begu, de 11 ori a fost prezentă la Australian Open şi Roland Garros, de 10 ori la US Open şi de 9 ori la Wimbledon

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?