Iordănescu nu crede în „hegemonia“ Stelei: „Campionatul următor va fi echilibrat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anghel Iordănescu crede în dezvoltarea campionatului intern FOTO Răzvan Păsărică/Rpressport

Sezonul actual din Liga I este, în opinia majorităţii, deja încheiat. Cu 16 puncte avans faţă de poziţionata secundă din clasament, Steaua păstrează toate şansele pentru a-şi lua revanşa ultimilor şase ani şi a scrie istoria mult aşteptatului titlu cu numărul 24.

Dacă lucrurile sunt clare în privinţa acestui sezon, unul dintre personajele marcante din palmaresul roş-albastru, Anghel Iordănescu, este de părere că în campionatul viitor misiunea Stelei se va complica: „Steaua n-are adversat în momentul de faţă, dar n-aş fi atât de sigur că lucrurile vor rămâne la fel. Cu siguranţă că rivalele vor încerca să-şi schimbe centrul de greutate. Nu cred că domnul Porumboiu, care este foarte orgolios, nu se va implica serios. Nu mai zic de CFR Cluj, care va schimba jumătate de echipă în această vară. Şi sunt sigur că şi celelalte formaţii vor încerca să se întărească pentru a mai reduce din handicap“, a declarat „Tata Puiu“ la DigiSport.

Comentariul secundului care a condus Steaua spre câştigarea Cupei Campionilor în 1986 vine drept replică la afirmaţia tehnicianului actual al echipei din Ghencea, Laurenţiu Reghecampf, care a declarat că îşi doreşte să adjudece titlul la 24 de puncte, planul pentru următorul sezon implicând un avans de 15 puncte după prima parte a campionatului. 
Steaua va disputa derbiul etapei cu numărul XXVI cu Rapid, Giuleşti, meci programat duminică, la ora 20.30.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi