Iordănescu insistă într-un război pierdut dinainte: ce măsuri a cerut împotriva Stelei şi ce a hotărât federaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anghel Iordănescu

Selecţionerul pare că nu realizează faptul că, atunci când organizezi un cantonament în afara calendarului internaţional, niciun club nu e obligat să-ţi dea jucători.

„Generalul“ s-a dus, ieri, în faţa Comitetului Executiv şi şi-a prezentat raportul după stagiul de pregătire din Antalya.

Iordănescu a solicitat ca Steaua să fie pedepsită, după ce Niţă, Papp, Chipciu, Adi Popa, Pintilii şi Toşca n-au fost lăsaţi de oficialii campioanei să meargă în cantonamentul naţionalei. 

„Selecţionerul a solicitat Comitetului Executiv să sesizeze Comisia de Disciplină. În urma acestei solicitări oficiale, secretarul general va sesiza Comisia de Disciplină pe acest subiect, dar cu privire exclusiv în ceea ce priveşte clubul şi nu jucătorii. Nu ne dorim ca jucătorii să fie sancţionaţi tocmai pentru că în România e o arie redusă de selecţie după cum ştim cu toţii“, a precizat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu. 

Obligaţi să joace cu un puşti

Tot în cadrul Comitetului Executiv s-a aprobat decizia ca, începând din sezonul viitor, toate cluburile din Liga I să aibă un fotbalist sub 21 de ani în formula de start la fiecare meci. „La Liga a 3-a trebuie să fie în teren trei jucători U19. La Liga a 2-a, fiecare echipă trebuie să aibă printre titulari trei jucători de la U21. În Liga I, fiecare echipă trebuie să aibă câte un jucător de U21“, a anunţat şeful FRF.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete