Ionuț Radu, mult prea slab pentru ultima clasată din Italia: Unde va ajunge

0
Publicat:

Cea mai slabă echipă din Serie A, în acest moment, vorbim despre Cremonese, locul 20 din 20, are doi români în lot: portarul Ionuț Radu (25 de ani) și fundașul Vlad Chiricheș (33 de ani). Și mai trist e că nici unul nu joacă, deși Cremonese poate fi catalogată oricum, numai o formație redutabilă nu!

Ionuț Radu, mereu în căutarea unei echipe unde să joace. FOTO: Arhiva Adevărul

Drama e că, atât Radu, cât și Chiricheș au început sezonul din postura unor jucători titulari. Apoi însă, portarul n-a mai prins primul „11“ din octombrie 2022, în timp ce căpitanul naționalei, Chiricheș, s-a accidentat și n-a mai fost văzut pe teren din septembrie 2022. Asta deși, între timp, stoperul s-a refăcut și a bifat niște minute în partidele de verificare.

În ceea ce îl privește pe Ionuț Radu, el se pregătește acum pentru un împrumut la Lorient, după cum a informat gsp.ro. Mutarea, dacă s-ar realiza, ar fi un pas înainte, în condițiile în care Lorient ocupă locul 7 din 20 în prima ligă franceză. Pentru ca portarul român să ajungă la Lorient, e nevoie ca Inter Milano să-și dea acordul. Ionuț Radu e sub contract cu Inter, grupare de unde a fost împrumutat la Cremonese.

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare