Învins, dar învingător. Fost loc 7 mondial, americanul Fish a revenit pe terenul de tenis, după o operaţie pe inimă şi 19 luni de pauză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mardy Fish FOTO AP

După 19 luni de absenţă de pe terenurile de tenis, din cauza unor probleme medicale, Mardy Fish a revenit în competiţii, chiar la Indian Wells.

Fost medaliat cu bronz la JO de la Atena, în 2004, cu şase titluri ATP  în palmares, americanul Mardy Fish (33 de ani) este iarăşi prezent pe terenurile de tenis. 

Tenismenul a aflat în 2012 că suferă de aritmie cardiac, în anul următor s-a retras de pe teren, iar în 2014 a suferit o intervenţie pe cord. Acum, după 19 luni de absenţă a jucat iarăşi tenis, în turul 1 la Indian Wells. 

Fără clasare în acest moment, Fish a fost învins de compatriotul său Ryan Harrison (110 ATP), scor 6-4, 4-6, 6-7 (3), într-o partidă care a durat două ore şi 36 de minute. 

„Nu m-am antrenat serios de mai mult de un an, dar tenisul nu m-a părăsit. E fantastic să revin pe teren“, a spus Mardy Fish, fost loc 7 mondial. 

În perioada în care n-a mai jucat tenis, Fish a participat la cursuri şi turnee de golf, despre care americanul a declarat că l-au ajutat să-şi controleze emoţiile şi să-şi pregătească revenirea la sportul preferat. 

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată