Încep emoţiile: România atacă prima finală de Fed Cup din istoria ei. Ce spun francezii despre Halep şi colegele ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cine ar fi zis, acum câţiva ani, că România va ajunge să „fiarbă“ în aşteptarea unor meciuri de tenis? Simona Halep, de una singură aproape, a reuşit să ducă acest sport la un alt nivel în România!

Nu doar ca mediatizare şi interes, ci şi din punct de vedere al performanţelor obţinute de echipa de Fed Cup. 

Cu Halep în frunte, România se pregăteşte acum pentru a doua ei semifinală în această competiţie, după 46 de ani. În 1973, echipa din care au făcut parte Virginia Ruzici, Mariana Simionescu şi Judith Gohn s-a oprit la un pas de marea finală, fiind învinsă de Africa de Sud. Acum, româncele visează la o performanţă istorică.

Chiar dacă sunt nevoite să joace, în deplasare, la Rouen, Halep şi colegele ei sunt, totuşi, avantajate de suprafaţa aleasă de gazdă, una de zgură, pe care fetele lui Florin Segărceanu se simt excelent. De altfel, anul trecut, Simona a obţinut cele mai bune rezultate din circuitul feminin pe zgură, iar Mihaela Buzărnescu a strălucit şi ea pe această suprafaţă.

Nu degeaba căpitanul-nejucător al Franţei, Julien Benneteau, a avertizat că fetele convocate de el vor avea o misiune extrem de grea, în acest weekend, în faţa României. „Au o echipă completă, va juca şi Simona Halep. Cunoaştem soliditatea sa, fizicul său, jocul său complet, dar şi cât de combativă e. Mihaela Buzărnescu e o jucătoare talentată, tonică, zveltă, care ştie să profite de viteza mingii venite de la adversară. Pe Begu şi pe Niculescu le-am urmărit mai puţin. Ştiu că Niculescu a avut probleme, a ajuns, la un moment dat, pe locul 150 WTA, dar a câştigat apoi câteva meciuri. În schimb, Begu şi-a menţinut constanţa în clasament“, a fost caracterizarea făcută de Benneteau pentru echipa României.

Halep: „Vrem trofeul!“

Probabil, anul trecut, de când a început să vorbească despre câştigarea Fed Cup-ului, mulţi au crezut că Simona Halep supraestimează potenţialul României. Acum însă, visul fostului lider mondial are şanse mari să devină realitate. Iar Halep crede mai mult ca oricând în îndeplinirea obiectivului pe care l-a fixat.

„Franţa e o echipă puternică, are experienţă în Fed Cup. Dar şi echipa noastră e foarte puternică şi cred că meciul e deschis. Eu sunt foarte motivată şi îmi doresc foarte mult să câştigăm acest meci şi, de ce nu?, şi trofeul. Sunt bine din punct de vedere fizic, n-am nicio problemă. Ştiu că publicul francez e foarte gălăgios, în sensul bun, şi o să fie foarte greu. Dar am încredere în toţi românii care vor veni la meci, că vor reuşi să facă faţă cu brio“, a spus Halep.

Cosac vede România favorită

Şi preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT), George Cosac, s-a arătat optimist în declaraţii, spunând că româncele au prima şansă, chiar dacă vor evolua în deplasare.

„Nu va fi un meci uşor cu Franţa. Eu am spus că avem 51% şanse de a câştiga. Franţa are o echipă echilibrată, am văzut că vor veni Garcia şi Mladenovici. Dar noi ne bazăm pe Simona, pe fetele de la dublu (n.r. – Begu şi Niculescu). Însă trebuie să luăm în calcul şi publicul francez care e extrem de zgomotos. E un public cunoscător, care ştie când să te şicaneze şi când să-şi încurajeze echipa“, a spus Cosac.

Cornet, incertă. Ferro, chemată şi ea

Franţa are ceva probleme de lot înaintea confruntării cu România. Mladenovici s-a retras de la Lugano din cauza unei accidentări, însă, aproape sigur, va fi aptă pentru partidele de la Rouen. În schimb, Alize Cornet e, deocamdată, incertă pentru Fed Cup. Probabil, de aceea, Julien Benneteau a convocat-o pe ultima sută de metri pe Fiona Ferro (108 WTA). 

Aceasta, în vârsta de 22 de ani, are şapte victorii şi nouă înfrângeri în 2019 şi, de-a lungul carierei, a câştigat un singur trofeu la simplu, la Olomouc (ITF), anul trecut. Nici la dublu nu stă mai bine, având două înfrângeri în două partide în acest sezon.

43 de ani au trecut de la singurul duel România – Franţa în Fed Cup: în 1976, la Philadelphia (SUA), România s-a impus cu 3-0 în finala din „Runda consolării“.  

Cine sunt jucătoarele convocate în cele două echipe

Franţa

*Caroline Garcia (21 WTA)

*Pauline Parmentier (53 WTA)

*Alize Cornet (54 WTA)

*Kristina Mladenovic (63 WTA)

*Fiona Ferro (108 WTA)

România

*Simona Halep (2 WTA)

*Mihaela Buzărnescu (31 WTA)

*Irina Begu (82 WTA)

*Monica Niculescu (133 WTA)

*Raluca Olaru (35 WTA la dublu)

Programul semifinalei Franţa – România

Marţi

*10.00 – 12.55 - antrenament Franţa

*13.05 – 15.55 - antrenament România

*16.05 – 17.55 - antrenament Franţa

*18.05 – 20.00 - antrenament România

Miercuri

*10.00 – 12.55 - antrenament România

*12.30 – Conferinţă de presă Julien Benneteau

*13.05 – 15.55 - antrenament Franţa

*13.20 – Conferinţă de presă Florin Segărceanu

*16.05 – 17.55 - antrenament România

*18.05 – 20.00 - antrenament Franţa

Joi

*10.00 – 11.55 - antrenament Franţa

*12.05 – 13.55 - antrenament România

*14.05 – 16.25 - antrenament Franţa

*16.35 – 19.00 - antrenament România

Vineri

*Antrenamente la ore care n-au fost, deocamdată, anunţate. 

*13.30 – Tragerea la sorţi a meciurilor din weekend, urmată de conferinţă de presă

Sâmbătă

*15.00 – Primele două meciuri de simplu

Duminică

*14.00 – Ultimele două meciuri de simplu, apoi confruntarea de dublu

*Digi Sport va transmite în România meciurile din weekend

Fed Cup 2019, semifinale, 20-21 aprilie

Rouen (Franţa, zgură)

Franţa – România

Brisbane (Australia, hard)

Australia – Belarus

*Finala Fed Cup e programată pentru 9-10 noiembrie. În caz de calificare, România va juca, din nou, în deplasare.

Palmaresul echipelor calificate în semifinale

*Belarus – Finală Fed Cup în 2017, pierdută cu SUA, scor 2-3

*România – Semifinală Fed Cup în 1973, pierdută cu Africa de Sud, scor 1-2.

*Franţa – Campioană Fed Cup în 1997 şi 2003

*Australia – Campioană Fed Cup în 1964, 1965, 1968, 1970, 1971, 1973, 1974

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani