Încă unul dintre secunzii lui Iordănescu a plecat: „Daum m-a supus unui interviu de angajare. Alta era înţelegerea!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După Viorel Moldovan, care a început să pregătească divizionara secundă din Franţa, AJ Auxerre, imediat după Euro 2016, un alt secund al lui Iordănescu dispare din schemă.

Daniel Isăilă, în vârstă de 44 de ani, a declarat, vineri, pentru DolceSport, că va părăsi prima reprezentativă, după discuţia avută cu noul selecţioner Christoph Daum.

"A fost o discutie foarte interesantă, este un antrenor titrat, nu degeaba a avut rezultatele pe care le-a avut peste tot pe unde a fost. Eu am fost impresionat de acest lucru, de mentalitatea dânsului, de felul cum gândeşte. Îi înţeleg temerile, a vrut să ne cunoască, însă prefer ca în momentul ăsta să renunţ. Au fost nişte lucruri care, pe undeva, nu mi-au convenit. Am fost supus unui interviu de angajare şi a rămas că îmi dă un răspuns pănă miercuri. Eu în premieră anunţ că renunţ la echipa naţională în acest moment", a declarat Daniel Isăilă.

Antrenorul a mai spus că a avut multe oferte pe care le-a refuzat începând din 2014 şi acum nu are nimic concret. "Am discutat cu domnul preşedinte, cu Burleanu, şi am căzut de acord ca să continuăm, că urma să iau contact cu antrenorul principal să mă cunoască, să ia cât mai multe informaţii despre jucători. Dar a fost cu totul şi cu totul altceva. Dânsul mi-a transmis că miercuri îmi va da un răspuns, iar eu poate că il ajut cu decizia mea", a adăugat tehnicianul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică