Imagine emoționantă cu tricoul lui Alex Maxim printre dărămăturile din Turcia

0
Publicat:

Pe Twitter a fost distribuită o imagine emoționantă cu tricoul lui Alex Maxim. Cadrul surprinde dezastrul din Turcia provocat de cutremurele care au zguduit Turcia și Siria în urmă cu câteva zile.

FOTO Getty Images

Futbol Arena a distribuit pe rețelele de socializare o imagine în care se vede tricoul fotbalistului internațional român Alexandru Maxim printre ruinele unui bloc prăbușit în urma cutremurelor pe peste 7.7 grade pe scara Richter care au șocat întreaga lume.

Tricoul este cel pe care Alex Maxim, în vârstă de 32 de ani, îl poartă la actuala sa formație, Gaziantep. El a fost ferit de efectele devastatoare ale cutremurelor, fiind în această perioadă în Germania, potrivit GSP

Internaționalul român a oferit și câteva informații despre actuala sa stare, spunând că este bine și că momentan se află în Germania. Legat de situația din Turcia, el a confirmat că este haos și că oamenii de acolo dorm prin săli de sport  deoarece nu au voie să revină în apartamente. 

„Sunt bine, în Germania, am avut etapă și apoi două zile liber, așa că am venit în Germania. În Turcia e haos... Am vorbit la telefon cu oameni de acolo și mi-au spus că sunt în stradă de la ora 04:30. Dorm prin săli de sport, n-au voie să intre în apartamente. Cei care stau la casă sunt mai OK...”, a declarat Alex Maxim pentru GSP.

Alexandru Maxim s-a transferat la Gaziantep în ianuarie 2020 de la Mainz, din Germania. 

Mai multe pentru tine:
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa