Ilie Stan: "Gazonul de pe Arena Naţională arată destul de bine"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Stan

Antrenorul echipei Steaua, Ilie Stan, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că terenul de joc de pe Arena Naţională arată "destul de bine în momentul de faţă" şi a precizat că nu există pericolul ca meciul cu Twente Enschede să fie amânat din acest motiv.

"Am văzut şi starea gazonului. Eu zic că în momentul de faţă arată destul de bine. Chiar azi citeam în ziar că meciul s-ar putea amâna... nu există niciun fel de risc de amânare. Cei de la UEFA ne-au spus clar că dacă s-ar întâmpla aşa ceva s-ar da tot programul peste cap. Şi Zenit a jucat aseară pe minus nu ştiu câte grade, aşa că nu se pune problema amânării meciului. E bine că am reuşit în ultimele zile să avem un teren cât de cât bun pentru jocul oficial. Cel de la Mogoşoaia a fost deszăpezit astăzi de deţinuţi şi suporterii noştri, care au fost acolo să ajute. Sperăm ca mâine să ajungem la un angajament fizic, tehnic şi tactic şi să facem un joc bun", a spus Stan.

Tehnicianul susţine că nu este dezamăgit de faptul că în ultima perioadă au fost probleme cu terenurile de antrenament. "Nu sunt dezamăgit, asta e situaţia. Conducerea clubului a încercat prin diferite metode să ne pună la dispoziţie condiţii cât de cât de antrenament. Au reuşit, jucătorii au fost mulţumiţi, mâine vom vedea care este situaţia", a afrmat antrenorul.

Mai multe pentru tine:
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Secretele morții armatei lui Napoleon: ADN-ul dezvăluie cum bacteriile și păduchii au schimbat istoria
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Analiza medicală tot mai cerută de pacienți. „Cunoașterea valorii ajută doctorul să ajusteze agresiv ceilalți factori de risc”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune