Ianis Hagi, titular într-un dezastru pentru Rangers: Cum s-a comportat românul pe teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ianis Hagi a avut o evoluţie slabă în înfrângerea cu Kilmarnock

Mijlocaşul de 21 de ani a bifat a treia partidă consecutivă în primul „11“ al formaţiei din Glasgow şi deja are mai multe reprize şterse decât cele reuşite.

Ianis Hagi a debutat cu gol în primul său meci ca titular la Rangers, însă şi atunci primele 45 de minute au fost fără prea multe acţiuni reuşite pentru el, de acomodare cu fotbalul scoţian. Apoi, a venit golul senzaţional care l-a transformat în „Omul meciului“ cu Hibernian. Şi de atunci, nimic!

Sâmbătă, în confruntarea cu Hamilton din Cupa Scoţiei, câştigată de Rangers cu 4-1, Ianis Hagi a rămas pe teren până în minutul 73. A avut o şansă de gol în minutul 5, plus două pase bune pentru Morelos în prima repriză, după care, la reulare, a fost „invizibil“.

Din păcate, aproape „invizibil“ a fost şi miercuri seară, în meciul de campionat cu Kilmarnock în deplasare. Şi întâlnirea s-a încheiat cu un dezastru pentru trupa pregătită de Steven Gerrard. Rangers a deschis scorul prin Arfield (32), dar a părăsit terenul învinsă, după ce gazdele au întors rezultatul cu două goluri înscrise de O'Donnell (77) şi de Brophy (88). Prima reuşită a fost însă precedată de un henţ, care i-a scăpat centralului.

Ianis Hagi a fost prima schimbare a antrenorului Steven Gerrard, în minutul 83, când scorul era 1-1. 

Cum Rangers a pierdut, iar liderul Celtic a obţinut o victorie zdrobitoare, 5-0 cu Hearts, şansele la titlu ale celor de la Rangers s-au şi risipit. Celtic are 70 de puncte după 26 de etape, în timp ce Rangers e pe 2, cu 60 de puncte şi cu un meci mai puţin disputat.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare