Ianis Hagi, titular în derby-ul istoric al Scoţiei! Cum a evoluat românul în Rangers - Celtic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ianis Hagi a prins primul 11 în duelul dintre Glasgow Rangers şi marea rivală, Celtic Glasgow, terminat la egalitate, 1-1, duminică, în ultima etapă a sezonului regular din campionatul scoţian

Orgoliul a fost singura miză a partidei de duminică dintre cele două rivale, echipa lui Steven Gerrard câştigând matematic întrecerea internă încă de la finalul etapei precedente. 

Ianis Hagi, care nu a jucat niciun minut la mijlocul săptămânii, când echipa sa a fost eliminată în optimile Europa League de Slavia Praga, a prins acum un loc de titular. Românul a avut o evoluţie modestă şi a fost înlocuit în minutul 65

Gazdele au deschis scorul la jumătatea primei reprize prin Elyounoussi (23), iar echipa  românului a egalat 15 minute mai târziu prin Morelos (38) 

Rangers rămâne neînvinsă în Premiership şi ocupă prima poziţie în clasament cu 89 de puncte (28 de victorii şi cinci remize), în timp ce Celtic este pe locul secund, cu 69 de puncte. Hibernian, echipa de pe locul 3, are 56 de puncte.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie