Handbalul românesc, pe mâna unui nou selecţioner: Adrian Vasile, prezentat oficial. Ce se întâmplă cu CSM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Vasile va antrena CSM Bucureşit, în paralel cu naţionala feminină

După rateul istoric de la Europeanul din Danemarca, locul 12 din 16, Federaţia Română de Handbal (FRH) a ajuns la concluzia că pentru a „resuscita“ naţionala feminină e nevoie de o schimbare drastică.

Ceea ce ştia tot handbalul românesc din luna decembrie şi anume schimbarea lui Bogdan Burcea (48 de ani) cu Adrian Vasile (38 de ani) s-a oficializat, astăzi.

Noul selecţioner a fost prezentat în faţa jurnaliştilor, cu menţiunea că, deşi preşedintele FRH, Alexandru Dedu, nu voia acest lucru, Adrian Vasile va antrena CSM Bucureşti şi naţionala feminină, în paralel. Contractul semnat cu tânărul tehnician e valabil până la 20 decembrie 2021, adică până după Mondialul din Spania (2-19 decembrie).

Ce a spus Alexandru Dedu?

*Adrian Vasile a acceptat să fie antrenorul echipei naţionale şi ne-am pus de acord, iar acum vom semna contractul. Eu sunt mai liniştit acum, avem un staff tehnic, avem un program clar de pregătire şi de abordare a primului obiectiv, calificarea la Jocurile Olimpice. 

*Lucrurile sunt puse pe un drum corect, spun eu. Contractul e valabil până pe 20 decembrie anul curent şi îmi doresc din suflet să ne oblige actualul staff tehnic să semnăm pe tot ciclul olimpic pentru Paris (n.r. - până în 2024).

Ce a spus Adrian Vasile?

*E extrem de onorant să fiu în această poziţie. Fără îndoială, e cea mai mare onoare a vieţii mele să fiu antrenorul echipei naţionale...o echipă naţională cu care am crescut la televizor. 

*E un drum pe care de abia aştept să-l începem. Eu şi stafful meu suntem foarte motivaţi să ne îndeplinim primul obiectiv de a ne califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Primul pas e să ne calificăm la Jocurile Olimpice, iar pentru asta trebuie să înţelegem că avem nevoie de cea mai bună echipă a României care poate să fie în acest moment. 

*Cele mai în formă jucătoare şi cu cea mai multă experienţă vor fi cele pe care voi miza în acestă primă etapă. În turneul preolimpic, întâlnim două echipe foarte puternice, Norvegia şi Muntenegru. 

*În acest moment, contractul meu cu CSM Bucureşti e valabil până la sfârşitul actualului sezon. Pentru discuţii legate de sezonul următor un acord de principiu a fost deja făcut.

Experienţa din Muntenegru, marele avantaj

Adrian Vasile va avea două mari provocări pe banca României, după ce va bate palma cu FRH. În primul rând, turneul preolimpic de la Podgorica, iar apoi Mondialul din Spania (2-19 decembrie). Între aceste două acţiuni, s-ar putea strecura şi Olimpiada de la Tokyo (23 iulie - 8 august), în cazul în care fetele vor obţine calificarea. De fapt, pentru îndeplinirea acestui obiectiv s-a şi produs schimbarea de pe banca naţionalei. 

Dacă anumiţi oameni din handbalul românesc, precum Gheorghe Tadici, au semnalat lipsa de experienţă, în cazul lui Adrian Vasile, în schimb, actualul tehnician al CSM-ului are şi un mare avantaj. Din noiembrie 2017 până în decembrie 2020, el a lucrat, ca asistent al lui Per Johansson, în echipa naţională al Muntenegrului. Adică, principala adversară a României, în turneul preolimpic de la Podgorica. Faptul că Adrian Vasile cunoaşte atât de bine echipa Muntenegrului poate ajuta România, în tentativa de a obţine calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. 

Cât timp a făcut parte din stafful Muntenegrului, Adrian Vasile a contribuit la un rezultate mare pentru această naţională, locul 5 la Mondialul din 2019 din Japonia, acolo unde România, cu Tomas Ryde pe bancă, a terminat pe 12.

Un alt atuu pentru Adrian Vasile, dacă va prelua naţionala, e faptul că deja cunoaşte multe jucătoare importante cu care lucrează, zi de zi, la CSM Bucureşti. Vorbim despre handbaliste precum Cristina Neagu, Crina Pintea, Denisa Dedu sau Laura Chiper.

Turneul preolimpic

*20 martie: România - Thailanda

*21 martie: Norvegia - România

*22 martie: Muntenegru - România

Meciurile vor fi găzduite de Podgorica (Muntenegru). Primele două clasate vor obţine biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie - 8 august 2021).

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”