Halep vs Goerges / Reacţia Simonei după calificarea în semifinale: „Sunt mândră de modul în care m-am descurcat“ Ce spune despre viitoarea adversară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat, joi seara, în semifinalele turneului WTA de la Doha, dotat cu premii totale de 916.131 dolari, după ce a învins-o pe germanca Julia Goerges, cu 7-6 (1), 7-6 (6)

Imediat după terminarea meciului cu Julia Goerges, jucătoarea din Constanţa a vorbit pe teren despre meciul cu Goerges, despre atmosfera frumoasa creată de fanii romani prezenţi la Doha şi despre adversara din semifinale.

"Sunt foarte fericita, pentru că e greu să joci impotriva Juliei. Sunt mândra de modul în care m-am descurcat pe teren şi cum am revenit în setul secund. Mă simt bine aici, la Doha, şi am vrut să mai rămân un pic. Mulţumesc românilor care vin să mă susţină aici, dar şi organizatorilor", a spus Simona.

Simona Halep a comentat şi următorul meci, cu Elina Svitolina, din semifinale. "Cu cine joc? Cu Svitolina? E o mare provocare. Am pierdut de câteva ori impotriva ei. Va fi o misiune complicată, dar vreau să căştig", a încheiat fostul lider mondial.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani