Halep „tremură“: Simona poate ajunge într-o situaţie nemaiîntâlnită de 9 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu foarte puţine meciuri jucate în acest sezon, 21 mai precis (15 victorii, 6 înfrângeri), la care se adaugă trei abandonuri, Simona Halep (30 de ani) s-a dus în cap, în clasamentul WTA.

La începutul săptămânii, când s-a publicat noua ierarhie din tenisul feminin, „Simo“ a mai coborât două poziţii, ajungând pe 17. N-a mai fost atât de jos din octombrie 2013! 

Problema e că, în acest moment, la cum arată ierarhia virtuală, actualizată în timp real, „Simo“ e serios ameninţată de urmăritoarele ei. Şi poate ieşi inclusiv din Top 20! Sunt doar 177 de puncte între Halep şi Gauff, americanca aflată pe 21. Gauff, la rândul ei, va participa la Indian Wells (4-17 octombrie).

Impresie falsă: clasamentul nu contează

În ultima perioadă, pe măsură ce problemele medicale ale Simonei s-au înmulţit şi clasamentul ei a luat-o la vale, s-a tot spus că, de fapt, poziţia din ierarhia WTA nu prea contează pentru o sportivă de talia lui Halep. 

„Nu mai contează acum pe ce loc e Simona Halep, dacă a fost o dată pe locul 1. Aia contează. Că e acum pe 14, după mine, asta nu mai contează. Ea, oricum, nu e jucătoare de locul 14. Clasamentele nu spun întotdeauna adevărul. Simona Halep joacă de numărul 1, 2, 3, acolo. Clasamentele nu mai contează“, a spus Ilie Năstase, luna trecută.

Din păcate însă, contrar acestei opinii, clasamentul contează! Pentru că le oferă jucătoarelor mai bine poziţionate un traseu mai uşor, ferindu-le de alte adversare puternice, de Top 10, mai ales în primele runde ale unor întreceri importante. Iar la Indian Wells, primele 32 de jucătoare aflate pe tablou din totalul de 96 au un avantaj concret: sunt scutite de meciurile din turul I, urmând să debuteze direct în runda a doua.

Scenariul perfect: revine în Top 10

Aşadar, ca să aibă meciuri ceva mai accesibile, măcar în primele faze, „Simo“ trebuie să joace şi cu un ochi la clasament. Şi să încerce măcar să-şi păstreze locul în Top 20. Adică, ceea ce a reuşit, începând din 2013, de fiecare dată.

După un scenariu perfect, Halep poate chiar reveni în Top 10, după întrecerea din California. Pentru că trofeul valorează 1.000 de puncte, suficient pentru ca, în eventualitatea în care îl va cuceri, „Simo“ să ajungă chiar pe 8, peste două săptămâni! N-ar fi chiar o misiune imposibilă, în condiţiile în care constăţeanca s-a mai impus la Indian Wells, în 2015, după o finală cu Jelena Jankovici: 2-6, 7-5, 6-4. 

Cert e că „BNP Paribas Open“, supranumit şi „Al 5-lea Slam“ în lumea tenisului, e ultima şansă a lui Halep, în acest sezon, de a-şi îmbunătăţi radical poziţia în clasament sau măcar de a-şi păstra locul în Top 20. Asta pentru că, după Indian Wells, calendarul Simonei include participări la Kremlin Cup (18-24 octombrie) şi Transylvania Open (25-31 octombrie). Vorbim însă despre două competiţii mici, de categorii WTA 500, respectiv WTA 250, care aduc foarte puţine puncte, inclusiv pentru jucătoarele care se vor impune în ele.

4 jucătoare din Top 20 mondial vor lipsi de la această ediţie, la Indian Wells: Barty (1 WTA), Sabalenka (2 WTA), Kenin (8 WTA) şi Osaka (12 WTA).   

Cum a încheiat Halep ultimii ani

Sezon Loc WTA

2020 2

2019 4

2018 1

2017 1

2016 4

2015 2

2014 3

2013 11

2012 47

Cum ar putea arăta traseul Simonei, la Indian Wells

*Turul I: bye

*Turul II: Kostyuk (58 WTA) sau Zhang (48 WTA)

*Turul III: Răducanu (22 WTA) / Serrano Osorio (71 WTA) / Sasnovich (100 WTA)

*Optimi: Kvitova (11 WTA) / Azarenka (32 WTA)

*Sferturi: Svitolina (7 WTA) / Cîrstea (40 WTA) / Mertens (18 WTA)

*Semifinale: Swiatek (4 WTA) / Bencic (10 WTA) / Rybakina (16 WTA)

*Finală: Pliskova (3 WTA) / Krejcikova (5 WTA) / Muguruza (6 WTA)

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat