Halep, prima reacţie după victoria de la Roland Garros! Românca a suflat într-un tort aflat la sute de kilometri distanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imediat după calificarea în turul secund al turneului de la Roland Garros, Simona Halep a fost invitată în studioul Eurosport, postul care transmite competiţia în România

Principala favorită a câştigarea trofeului de la Paris a vorbit despre începutul dificil de meci mai avut cu Sara Sorribes Tormo, locul 70 WTA, "La început a fost greu, mingea nu prea zbura, terenul era greu. Ea nu greşea, e foarte puternică, loveşte cu mult efect, e greu să îi iei puncte. Însă am avut planul B, nu am mai încercat să închei punctele repede şi mi-am deschis mult terenul.  Astăzi mi-a fost mai uşor să vin mai des la fileu, am avut mai mult timp să fac asta, cred că nu am încercat atâtea scurte în toată cariera mea", a declarat Halep la Eurosport.

Simona, aflată la Paris şi care astăzi a împlinit 29 de ani, a primit un tort virtual de la prezentatorea Eurosport, Barbara Schett, aflată la Londra. ”Sper să am timp acum să îmi sărbătoresc cât de cât ziua mea de naştere”, a spus Simona, care a suflat simbolic în lumânarea aflată la sute de kilometri distanţă. 

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat, duminică, în turul doi la Roland Garros, după ce a trecut de jucătoarea spaniolă Sara Sorribes Tormo, locul 70 WTA, scor 6-4, 6-0, după o oră şi 22 de minute.

 În turul doi, Halep va evolua cu Irina Begu (72 WTA), învingătoare în partida cu elveţianca Jil Teichmann (54 WTA), 6-4, 4-6, 6-3. 

Citeşte şi

Halep impresionează la debutul de la Roland Garros! Ce record fantastic a atins românca

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar