Halep, metamorfozată: Simona a explicat cum a reuşit să-şi îmbunătăţească radical jocul faţă de turneul de la Stuttgart

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (1 WTA) a fost într-o formă devastatoare la debutul ei la Madrid, acolo unde a cedat un singur game în confruntarea cu Ekaterina Makarova (32 WTA).

Simona Halep şi-a îngrijorat fanii, după ce a părăsit turneul de la Stuttgart după al doilea meci, având şi nişte prestaţii slabe.

Ajunsă în Capitala Spaniei, liderul WTA pare însă că şi-a redescoperit forma bună prin care a ajuns, anul trecut, cea mai bună jucătoare din lume pe zgură. După victoria cu Marakova, Halep a explicat într-un interviu acordat pentru trimisul Digi Sport, Gabriel Morariu, cum a reuşit să-şi îmbunătăţească radical jocul faţă de Stuttgart.

Ce a spus Halep?

*A fost un meci foarte bun, am jucat bine, am început foarte bine meciul şi am continuat la fel. A fost un nivel foarte ridicat şi mă bucur că am reuşit să fac acest lucru din primul tur, pentru că primul meci din turneu e dificil mereu.

*Tactica a fost să joc repede şi să încerc să nu-i las timp ca să-şi deschidă ea terenul, pentru că are nişte unghiuri extraordinare. Am învăţat-o, pentru că am jucat de multe ori contra ei, dar, totodată, e foarte greu să joci contra ei. Are un stil diferit şi e şi stângace. Nu prea joci de multe ori cu stângace, dar mă bucur că a fost aşa de bine.

*Îmi place mult suprafaţa de aici. Bineînţeles că şi altitudinea mă avantajează, cred că e un lucru bun. Mă simt bine la acest turneu şi sper să continui tot aşa. Îmi doresc să fac un rezultat bun şi anul acesta.

*La retur sunt destul de puternică, am exersat mult mai mult după Stuttgart, pentru că acolo nu prea am returnat bine. Am şi jucat cu Coco (n.r. - Vandeweghe), care serveşte foarte, foarte bine. Pur şi simplu, m-am simţit bine, am fost uşoară pe picioare, am simţit mingea, m-am deplasat bine, a fost un meci frumos.

*E teren total diferit, nu alunec atât de mult, la Stuttgart nu puteam să stau pe picioare, nu aveam deloc ritm. Aici am venit de marţi, am avut timp să mă antrenez, m-am antrenat de două ori pe zi, am muncit şi se vede acum că am prins ritmul şi simt bine mingea. Nu ştiu cum va fi în următorul tur, dar o să mă bucur de această zi, pentru că am jucat un meci foarte bun.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro