Halep la US Open: un preţios premiu de consolare pentru Simona după eşecul cu Serena. Ce mesaj a primit pe Twitter

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

În ciuda înfrângerii suferite în sferturi, Halep s-a arătat mulţumită de prestaţia ei în confruntarea cu liderul mondial. Ea a fost încurajată şi de un mare specialist în tenis.

„A fost cel mai bun meci pe care l-am făcut împotriva ei. Am simţit că sunt foarte aproape şi că am sanşa să câştig. Cred că jocul meu a fost destul de bun. Totuşi, cred că aş putea să joc mai bine în anumite momente“, a spus constănţeanca de 24 de ani. 

Aceasta a insistat că jocul ei a progresat, chiar dacă a părăsit competiţia cu un tur mai devreme faţă de 2015: „Sunt puţin tristă, dar trebuie să iau lucrurile pozitive din acest meci. Am jucat mai bine decât anul trecut, când am ajuns în semifinale“.

La rândul ei, Williams a făcut o analiză a partidei: „Mi-am pierdut ritmul în setul secund şi am fost surprinsă de loviturile minunate ale Simonei. A trebuit să-mi ridic mult nivelul în decisiv pentru a câştiga. Au fost nişte momente mai grele, dar ştiam că sunt capabilă să o scot la capăt“.

Impresionat de jocul admirabil al Simonei, celebrul antrenor, Nick Bollettieri, cel care a lucrat, de-a lungul anilor, cu Agassi şi Sharapova, a postat un mesaj pe contul său de Twitter: „Felicitări Simona Halep şi Darren Cahill pentru un foarte bun US Open. Mai mult ca sigur că veţi avea ocazia să câştigaţi turnee de Grand Slam“.

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare