Halep la US Open 2017: Sunt tristă că am pierdut, dar am dat tot ce am putut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Guliver / Getty Images /Clive Brunskill

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a declarat că a dat tot ce a putut în meciul cu Maria Şarapova, locul 146 WTA, fostă numărul 1 mondial, pierdut în primul tur la US Open, informează wtatennis.com.

“Sunt tristă că am pierdut. Dar cred că am dat totul. Ea a fost mai bună. A servit mai bine astăzi. Serviciul meu a fost foarte slab astăzi. A fost foarte, foarte greu, nu ca un meci din primele tururi. Dar asta a fost tragerea, nu pot spune nimic mai mult, asta este. Este vorba de noroc, iar pentru primul a fost un meci greu. Dar totuşi cred că am jucat bine, iar ea a jucat foarte bine. A fost un meci bun. Eu nu am fost în meci, nu ştiu de ce. Poate pentru că era seară. Mereu e altceva. Nu m-am antrenat seara. Dar acestea sunt scuze. Cred că este o victorie mare pentru Maria, a fost departe de teren atâtea luni, acum revine, simte că poate juca bine şi este foarte fericită”, a afirmat Halep după meci.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 4-6, 6-3, de rusoaica Maria Şarapova, locul 146 WTA, fostă numărul 1 mondial, beneficiară a unui wild card, în manşa I a US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Prezenţa în prmul tur la US Open este recompensată cu 50.000 de dolari şi cu zece puncte WTA.

La ediţia trecută a US Open, Simona Halep a ajuns până în sferturi, când a fost eliminată de Serena Williams, cu 6-2, 4-6, 6-3. Cea mai bună performanţă a jucătoarei române la US Open este calificarea în semfiale, în 2015.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat