Halep la Singapore: cum a caracterizat comentatorul postului englez prestaţia dezolantă a Simonei cu Kerber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

După un joc exact şi inteligent cu Keys (7 WTA) în prima zi, ieri, în a doua etapă din Turneul Campioanelor, Halep a fost nervoasă, a greşit în momentele-cheie, iar pe final a abandonat lupta cu Kerber (1 WTA), neştiind nici măcar cât e scorul.

„Simona Halep e <<accidentată>> mental în aceste momente. Pentru ea, meciul e deja încheiat“. 

Remarca aparţine comentatorului postului BT Sport şi descrie ce s-a întâmplat în duelul Kerber – Halep.

Chiar dacă ocupă locul 4 WTA, a fost inclusiv pe 2, şi are peste doi ani de când e în elita tenisului mondial, Simona are, în continuare, o problemă în a-şi stăpâni nervii într-un meci. Tocmai de aceea, de curând, un comentator al unui post american a spus: „Halep e, în mod evident, o jucătoare de Top 10 din punct de vedere al jocului. Din punct de vedere mental însă, nu ştiu dacă prinde Top 10“. 

Ieri, în meciul cu Kerber, pe teren a ieşit Simona cea supărată pe toată lumea. O posibilă explicaţie? Bilanţul ei în 2016 în confruntările cu liderul mondial: o victorie, trei înfrângeri. Această presiune a eşecurilor repetate cu Kerber în acest an şi-a pus amprenta asupra jocului româncei. Halep şi-a pierdut serviciul la începutul fiecărui set şi, per total, a fost mai mereu cu un pas în urma lui Kerber. 

Cahill a încercat să o trezească

Chiar şi aşa, la un moment dat, Simona a dat semne că o poate destabiliza pe Angelique. La 3-1 pentru Kerber în primul set, constănţeanca de 25 de ani a câştigat trei game-uri la rând şi a condus pentru singura dată în meci: 4-3. De aici până la finalul setului însă, Halep a ratat toate momentele-cheie:

*A avut minge de 5-3 pe serviciul adversarei, dar Kerber a evitat un nou break şi a făcut 4-4.

*La 4-4, cele două jucătoare au mers bară la bară până la 30-30, după care Halep a pierdut două puncte la rând şi serviciul ei.

La 5-4 pentru Kerber, Simona a cerut o repriză de „coaching“, iar Darren Cahill a coborât lângă ea: „Fii mai agresivă, loveşte mai lung. Serveşti bine, ai mai ratat nişte mingi uşoare, dar, per total, joci bine“. Încurajările australianului de 51 de ani n-au avut însă efectul aşteptat, iar asta şi pentru că Angelique a jucat nemţeşte şi şi-a făcut serviciul pentru a tranşa primul set după 43 de minute.

Setul doi, un coşmar

Al doilea set a decurs în prima parte după un scenariu identic cu primul: Halep şi-a pierdut serviciul şi Kerber s-a dus la 2-0. La acest scor, românca a salvat o nouă minge de break şi, chiar dacă şi-a făcut serviciul la deuce#2, frustrarea i se citea pe faţă. În interior, Simona era un „vulcan“ în erupere. 

Kerber a profitat, a făcut 4-1, moment în care Darren Cahill a avut o ultimă tentativă de „resuscitare“: „E o singură modalitate în care poţi să revii în acest meci. Dacă munceşti din greu pentru fiecare punct“.

A derutat-o şi pe Kerber

Halep arăta însă deja ca o stâncă impenetrabilă, iar vorbele antrenorului au lovit-o şi au ricoşat înapoi. Ceea ce s-a văzut şi pe teren. Românca a început să dea cu furie şi fără precize în minge, descărcându-şi parcă nervii pe ea. Iar în cel de al şaptelea game din setul secund, Simona a început să iasă de pe teren la 40-30, neştiind cât e scorul! Doar după ce arbitrul Kader Nouni a atenţionat-o că mai trebuie să ia un punct pentru a lua game-ul, Halep s-a întors şi a servit pentru 2-5. 

Convinsă că Halep a abandonat deja lupta, Kerber s-a relaxat şi ea şi a irosit două mingi de meci în game-ul următor. Halep, cu privirea în pământ, a avut chiar două mingi de break şi de 3-5. Derutată de comportamentul Simonei, dezinteresată şi în acelaşi timp capabilă să salveze două mingi de meci, Kerber s-a retrezit şi a obţinut victoria la a treia minge de meci, după 83 de minute.

283.000 de dolari şi 375 de puncte WTA şi-a asigurat până acum Simona Halep prin rezultatle înregistrate în Singapore.

Explicaţiile lui Halep: „N-am concretizat punctele decisive“

Halep a analizat înfrângerea suferită în faţa jucătoatei care conduce în clasamentul mondial. „Cred că puteam să câştig primul set, am revenit bine în joc, dar n-am concretizat punctele decisive. Am ratat multe şanse, dar ea a jucat fantastic. E foarte puternică pe picioare şi se mişcă foarte bine. Ea a meritat să câştige, recunosc, dar trebuie să trec peste şi să merg mai departe în acest turneu. Cheia partidei rămâne faptul că am greşit mult cu forehand-ul. Când joci împotriva lui Kerber trebuie să ai răbdare, pentru că se mişcă bine, returnează toate mingile, nu greşeşte şi trebuie să o iei mereu de la capăt. Cred că am făcut un meci bun, doar că am ratat foarte mult când trebuia să închid punctul“, a spus Simona.

Grupa Roşie

Ieri

Kerber – Halep 6-4, 6-2

Keys – Cibulkova 6-1, 6-4

Nume Victorii-Înfrângeri Setaveraj Game-uri câştigate-pierdute

1. Kerber (1 WTA) 2-0 4-1 27-21 (56%)

2. Halep (4 WTA) 1-1 2-2 18-18 (50%)

3. Keys (7 WTA) 1-1 2-2 18-17 (51%)

4. Cibulkova (8 WTA) 0-2 1-4 20-27 (43%)

*primele două clasate vor ajunge în semifinale

Mâine

Kerber - Keys

Halep - Cibulkova

Grupa Albă

Nume Victorii-Înfrângeri Setaveraj Game-uri câştigate-pierdute

1. Pliskova (5 WTA) 1-0 2-1 19-14 (58%)

2. Kuznetsova (9 WTA) 1-0 2-1 15-16 (48%)

3. Radwanska (3 WTA) 0-1 1-2 16-15 (52%)

4. Muguruza (6 WTA) 0-1 1-2 14-19 (42%)

*primele două clasate vor ajunge în semifinale

Azi

Pliskova – Kuznetsova 14.30, Digi Sport, Dolce Sport

Radwanska – Muguruza După încheierea primului meci, Digi Sport, Dolce Sport 

Vezi AICI ce decizie importantă a luat Simona Halep în privinţa colaborării cu Darren Cahill

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie