Halep, îndrăgostită până peste cap de Toni Iuruc: Gestul prin care a arătat cât de important e iubitul ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep apare din ce în ce mai des în public, alături de iubitul ei

Simona Halep a fost vedeta incontestabilă a serii la Gala Tenisului Românesc în care, vineri, a fost desemnată, din nou, jucătoarea anului.

Simona Halep (28 de ani) radiază de când trăieşte o poveste de dragoste alături de Toni Iuruc (40 de ani) pe care a început să-l şi împlice, din ce în ce mai mult, în acţiunile la care participă.

În vara acestui an, când s-a dus la Cotroceni pentru a fi primită de preşedintele Iohannis după triumful de la Wimbledon, „Simo“ a fost însoţită de părinţii ei, dar şi de Toni Iuruc. Iar, zilele trecute, constănţeanca le-a urat românilor Sărbători fericite, postând o fotografie pe Instagram în care a apărut în braţele iubitului ei.

În fine, vineri seară, în momentul în care a ajuns pe scenă, Halep a chemat alături de ea oameni care au contribuit la succesul ei în acest an sau care fac parte din stafful ei acum: Florin Segărceanu, Răzvan Itu, Adrian Marcu, George Cosac, Alina Tecşor, Teo Cercel şi Artemon Apostu-Efremov.

Apoi, constănţeanca l-a chemat şi pe iubitul ei, spre amuzamentul celor din jur: „Şi încă o persoană specială pentru mine. Toni, poţi să vii, te rog?“. Bineînţeles, partenerul Simonei s-a conformat, iar cei aflaţi pe scenă au făcut o poză de grup.

CITEŞTE ŞI:

Halep, anunţ dureros: Simona a renunţat, oficial, la Fed Cup 2020! Explicaţiile unei decizii grele

FOTO Halep a „rupt“ Instagram-ul cu poza ei în braţele lui Toni Iuruc: Ce mesaj a avut Simona

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi