Halep, în goana după invitația cea mare. Cum poate obține derogarea pentru a evolua la Jocurile Olimpice

0
Publicat:

Simona Halep a fost convocată inițial pentru partida Ucraina - România din barajul Billie Jean King Cup, programată în Florida, SUA, pe 12 și 13 aprilie. Federația Română de Tenis a anunțat în weekend că fostul număr 1 mondial nu va juca, din cauza unor probleme medicale invocate de sportiva abia revenită pe teren după suspendarea pentru dopaj.

Simona Halep poate juca la Olimpiadă doar dacă primește un wild-card. Foto EPA EFE

Se pare însă că Simona a acceptat un wild-card la turneul de la Rouen, programat câteva zile mai târziu, iar în această situație motivul accidentării nu prea mai stă în picioare. Mai degrabă, retragerea din echipa de Billie Jean King Cup a fost cauzată de lipsa de pregătire, de teama ca presiunea meciului cu Ucraina să apese prea tare pe umerii săi, dar și de faptul că un nou drum în SUA, unde este programată disputa, ar fi fost prea extenuant pentru Halep.

Cert este că dacă jucătoarea nu va evolua contra Ucrainei, șansele de a fi prezentă la Jocurile Olimpice de la Paris, în urma rezultatelor obținute pe teren, devin zero. Una dintre condițiile care trebuiau îndeplinite era să bifeze măcar un meci în Billie Jean King Cup. Mai există totuși posibilitatea obținerii uneia dintre cele 5 invitații disponibile pentru jucătoarele care nu și-au făcut baremele din cauza unor probleme cu care s-au confruntat.

Derogare pentru Paris 2024

Astfel, președintele federației, George Cosac, a anunțat zilele trecute că FRT și Comitetul Olimpic Român au început demersurile pentru ca Simona Halep să primească o derogare pentru Paris, chiar dacă nu a jucat niciun meci pentru România în Billie Jean King Cup în acest ciclu olimpic. Pe tabloul principal de la JO vor fi 64 de jucătoare, dintre care 59 calificate după ce au îndeplinit condițiile de participare, iar 5 sportive care au avut motive întemeiate să lipsească din întrecerile interțări vor primi wild-carduri.

5 wild-carduri poate acorda ITF la Jocurile Olimpice de la Paris, în baza cererii jucătoarelor care nu au putut face baremul de calificare

Simona se poate folosi de faptul că a efectuat o suspendare mult mai mare decât s-ar fi cuvenit în cazul său de dopaj. Suspendată inițial pe 4 ani, ea stat pe tușă un an și 7 luni, iar TAS a decis că se impunea o pedeapsă de numai 9 luni. Astfel, în cele 10 luni în plus pe care le-a ratat, ar fi putut bifa măcar o prezență în echipa României. În plus, înainte de a fi suspendată, Halep a sărit peste anumite meciuri din Billie Jean King Cup pentru că a fost accidentată, deci există argumente să solicite din partea Federației Internaționale de Tenis un wild-card pentru competiția supremă de la vară.

Sunt și motive pentru care ar putea fi refuzată

Însă ITF ar avea și motive pentru care să respingă cererea oficialilor români. În primul rând, faptul că a fost implicată într-un caz de dopaj, chiar și accidental, nu dă bine deloc în CV-ul Simonei. În plus, ea a renunțat cu ușurință să participe Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016, invocând frica de virusul Zika. Nici în 2021, sportiva nu a evoluat la Olimpiada de la Tokyo, fiind accidentată.

Mi-aș dori tare mult să mă calific, dar, din ce am înțeles, sunt șanse minime. Ce să zic? La Paris, să joc Olimpiada ar fi minunat. Dar nu vreau să-mi fac speranțe prea mari“, a spus, zilele trecute, Simona Halep, astfel că pare că mai mult oficialii români își doresc să ajungă la JO de la Paris decât ea.

La Open Rouen ar avea șansa să joace mai multe partide

Halep ar fi acceptat invitația de la organizatorii turneului WTA 250 de la Rouen, dar anunțul oficial nu a fost făcut încă pe site-ul concursului care se va disputa în săptămâna 15-22 aprilie, pe zgură, în sală. Cel mai probabil, Simona ar fi primit invitație și la Stuttgart, o competiție de rang superior (WTA 500), dar nu a cerut. La turneul din Germania va fi prezentă toată crema tenisului feminin, iar Simona Halep ar fi putut da peste o jucătoare de top încă din primul tur.

Românca va avea la Open Rouen o șansă în plus să câștige câteva partide, deoarece concurența e ceva mai mică. Aceeași tactică a adoptat-o și Naomi Osaka, cvadrupla campioană de Grand Slam optând pentru concursul din nordul Franței în locul celui de la Stuttgart.

De azi reintră în clasamentul mondial

Simona Halep va reintra astăzi în ierarhia mondială, grație celor 10 puncte câștigate la Miami, dar se va clasa după locul 1.000 WTA. Ea revenit pe teren pe 20 martie, după o pauză de un an și 7 luni. Românca a pierdut în primul tur al competiției din Florida contra Paulei Badosa, iar apoi s-a întors în țară pentru a pregăti sezonul de zgură alături de noul său antrenor, Carlos Martinez.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie