Halep, în fruntea românilor la Roland Garros: S-a anunţat tabloul principal. Câte jucătoare vom avea în turul I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (2 WTA) e, deocamdată, implicată sută la sută în semifinala Fed Cup-ului cu Franţa (20-21 aprilie). Apoi însă, va ataca sezonul de zgură în circuitul feminin al cărui punct culminant va fi la Roland Garros (26 mai – 9 iunie).

La Paris, Simona Halep va aborda al doilea Grand Slam al anului din postura de deţinătoarea trofeului, ea având de apărat 2.000 de puncte, după finala câştigată, în 2018, cu Sloane Stephens.

În afară de Halep, alţi patru români se vor afla pe tabloul principal la French Open 2019. Vorbim despre Mihaela Buzărnescu (30 WTA), Irina Begu (83 WTA) şi Sorana Cîrstea (99 WTA) la fete şi Marius Copil (78 ATP) la băieţi.

De asemenea, Monica Niculescu (132 WTA) şi Ana Bogdan (148 WTA) vor juca în calificări la Roland Garros.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco