Halep îi calcă pe urme Virginiei Ruzici. Victoria de la Moscova a propulsat-o în topul celor mai bune jucătoare de tenis din istoria României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep are în palmares cinci titluri WTA FOTO Reuters

Simona Halep a câştigat la Moscova al cincelea trofeu din carieră, dar mai are mult până s-o ajungă pe celebra Virginia Ruzici, una dintre cele mai prolifice jucătoare de tenis din istoria României.

Simona Halep a avut un an 2013 de excepţie, reuşind să câştige cinci titluri WTA şi având o ascensiune fulminantă în ierarhia celor mai bune jucătoare de tenis din lume. Românca a câştigat turneele de la Nurnberg, Hertongebosch, Budapesta, New-Haven şi Moscova, succese care au urcat-o până pe poziţia a 14-a în acest top (cea mai bună din cariera sa), deşi la începutul anului se afla abia în primele 50 de jucătoare ale lumii.

De altfel, Halep (22 de ani) a crescut constant în joc din 2010 încoace, când a jucat şi prima sa finală a unui turneu WTA, în Portugalia, la Fes. În 2011 şi 2012 Simona a reuşit de două ori să intre în top 50 mondial, jucând alte două finale, de asemenea pierdute (în 2011 tot la Fes, iar în 2012 la Bruxelles). Graţie evoluţiilor sale din ce în ce mai sigure, talentului desăvârşit şi ambiţiei de fier, Halep a crescut cu fiecare meci disputat, devenit o jucătoare din ce în ce mai vizibilă în tenisul feminin.

Anul de graţie a fost, însă, 2013, aducând consacrarea compatrioatei noastre şi propulsând-o până pe locul 14 mondial datorită celor cinci turnee câştigate. Dacă privim asupra palmaresului Simonei, la vârsta de 22 de ani ea are 185 de meciuri câştigate până în prezent şi 112 eşecuri. Chiar dacă în turneele de peste an străluceşte, nu a reuşit până acum să rupă gura târgului la un Grand Slam. 

Cel mai bun rezultat la un astfel de turneu a fost obţinut în 2011, atunci când a ajuns până în turul 3 de la Australian Open. Rezultatele obţinute la celalalte competiţii de Grand Slam: Australian Open tur 3 (2011), Roland Garros tur 2 (2011), Wimbledon tur 2 (2011,2013), US Open tur 2 (2011,2012), informează site-ul wtatennis.com.

Ruzici e nr. 1 deocamdată

Deşi este pe val în acest moment, Halep mai are mult de muncit pentru a o ajunge pe Virginia Ruzici (58 de ani), desigur, cea mai bună jucătoare de tenis din istoria României. Ruzici a câştigat în toată cariera 14 titluri la simplu, având un palmares pozitiv: 377 de victorii şi 221 de înfrângeri. Adevărata performanţă a Virginiei a fost titlul câştigat la Roland Garros în 1978, un turneu de Grand Slam la care deocamdata Simona Halep doar visează. Ruzici s-a retras din cariera în 1987, informează aceeaşi sursă.

O altă fostă jucătoare cu nume sonor în tenisul feminin românesc este Mariana Simionescu, care a jucat între ani 1973-1980. Cea mai mare performanţă a sa a fost calificarea în turul 4 la Wimbledon în 1977, iar cea mai bună clasare în ierarhia feminină a fost locul 7.

952.446 de dolari a câştigat Simona Halep doar în 2013

1.769.645 de dolari a câştigat în toată cariera

Halep participă la Turneul Campioanelor de la Sofia

Simona Halep va participa între 22 şi 27 octombrie la Turneul Campioanelor de la Sofia, competiţie în cadrul căreia vor concura cele mai bune şase jucătoare care au câştigat minimum un turneu WTA în acest an, cu condiţia să nu fie în primele opt ale lumii. Pe lângă cele şase, la Sofia vor mai participa alte două jucătoare care au primit wild-card. 

Simona Halep: A fost un an incredibil pentru mine, am câştigat cinci titluri, mă simt incredibil, sunt mulţumită de felul în care joc, dar ştiu că mai am lucruri de îmbunătăţit
Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent