Halep i-a schimbat viaţa: Ostapenko, mărturisiri în premieră despre ce i s-a întâmplat după French Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep şi Ostapenko după finala de la French Open 2017

La 19 ani, Jelena Ostapenko a venit aproape de nicăieri şi i-a răpit Simonei Halep şansa de a câştiga primul Grand Slam din carieră.

Dintre cele trei finale de Gran Slam pierdute până acum de Simona Halep, fără îndoială, cea mai dureroasă a fost cea din 2017, atunci când a fost învinsă la Roland Garros de Jelena Ostapenko.

Chiar de curând, antrenorul româncei, Darren Cahill, a povestit aici despre calvarul emoţional trăit de eleva ei, după acel meci.

În schimb, pentru Jelena Ostapenko (6 WTA), care după triumful de la French Open 2017 n-a mai avut nicio realizare notabilă, victoria de la Paris i-a schimbat viaţa! Potrivit site-ului ohtuleht.ee, citat de Digi Sport, acel succes rămâne un moment uriaş pentru Ostapenko.

Ce a spus?

*După ce am câştigat Roland Garros, mi s-a schimbat toată viaţa, sunt mult mai populară în Letonia şi oriunde merg să joc. 

*Bineînţeles că e mai complicat. E greu să ţii pasul cu Top 10, dar dacă voi păstra acest nivel şi în acest an, va fi mai uşor pe viitor. 

*Şi jucătoarele mă tratează diferit, sunt mai motivate. Asta îmi îngreunează munca, pentru că trebuie să fiu mai atentă şi să joc constant bine.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă