Halep, greșeala care i-a răpit șansa revenirii în tenis: decizia ei proastă se repetă acum într-un alt caz de dopaj

0
Publicat:

Cei care o cunosc bine pe Simona Halep (32 de ani) pot depune mărturie: constănțeanca are multe calități, dar și o trăsătură specifică a caracterului ei: încăpățânarea. Vorbim despre o sabie cu două tăișuri.

Simona Halep a jucat ultima dată la US Open 2022. FOTO: Arhiva Adevărul

Desigur, această încăpățânare a jucat un rol important în ascensiunea Simonei în tenis. Pentru că a însemnat perseverență și disperarea de a reuși. Din păcate, în alte momente, fix din cauza încăpățânării, fosta ocupantă a locului 1 mondial a plătit scump. Exemplul cel mai bun: cazul de dopaj. Așa cum se întâmplă în astfel de situații, cu mult înaintea audierilor de la Sport Resolutions la Londra, în iunie 2023, Simona și avocații ei s-au întâlnit cu reprezentanții ITIA (Agenția Internațională de Integritate a Tenisului). For care, ulterior, a cerut suspendarea româncei pentru 6 ani!

În cadrul acestei întrevederi informale, Simonei i s-a propus să-și recunoască public vina, astfel încât să primească o suspendare mai mică. Doar că Halep nici n-a vrut să audă de așa ceva, insistând că e nevinovată și că va demonstra, cu probe, că a fost victima folosirii unui supliment contaminat. Din păcate, „Simo“ a eșuat nu doar în această tentativă, dar s-a ales și cu al doilea capăt de acuzare, mult mai grav, cel care vizează „pașaportul biologic“. Acesta indică „dopajul sanguin“.

Așadar, în loc să primească o suspendare redusă, de maximum un an și jumătate, care i-ar fi permis deja să revină pe teren, Halep s-a luat la trântă cu ITIA. Organizație pe care a și atacat-o vehement prin intermediul unor comunicate, spunând că oficialii agenției blochează audierile ca să-i facă un rău. Rezultatul acestei strategii? 4 ani de suspendare pentru Halep! Vorbim despre cea mai drastică pedepasă dată în ultimii mulți ani împotriva unei jucătoare de tenis de top.

Acum, un caz de dopaj la fel de grav, dar din fotbal, poate ajunge la o sancțiune identică dată în dosarul Halep. Asta deși sportivul în cauză ar fi avut alternativa unei înțelegeri care, implicit, l-ar fi scutit de pedeapsa maximă.

Paul Pogba, internațional francez

Italienii erau convinși: Pogba ar fi scăpat cu 2 ani

La începutul acestui sezon, Paul Pogba (30 de ani), internațional francez legitimat la Juventus, a fost depistat pozitiv la testosteron în urma unui control antidoping efectuat la jocul Udinese - Juventus de pe 20 august.

Ca și Halep, Pogba a fost, deocamdată, suspendat în mod provizoriu. El urmează să primească decizia în cazul său. Doar că, zilele trecute, două dintre cele mai importante site-uri din Italia, Gazzetta dello Sport și Tuttosport, au scris despre o variantă fericită pentru mijlocașul francez: o suspendare de maxim 2 ani, deși regulamentul prevede o sancțiune de două ori mai mare!

De ce însă Paul avea șansa de a scăpa mai ieftin? Pentru că, potrivit surselor citate, Pogba s-a așezat la masa negocierilor cu procurorul antidoping, Pierfilippo Lavian. Și, în cadrul discuțiilor, i s-a propus să-și recunoască vina, în mod public, evitând astfel un proces de lungă durată. Dar și o suspendare drastică, de 4 ani. Ziariștii italieni au notat că, dacă ar fi procedat astfel, Pogba ar fi beneficiat de o sancțiune redusă la jumătate, o asemenea decizie fiind prevăzută și în codul antidoping al sportului italian.

Doar că, ieri, a venit „bomba“: Pogba a repetat greșeala lui Halep! Francezul a refuzat propunerea procurorului antidoping și, drept urmare, acesta a solicitat, în mod oficial, o suspendare de 4 ani pentru starul lui Juventus! Urmează, așadar, audierile și apoi anunțarea verdictului. Unul care poate încheia cariera lui Pogba! Pentru că o eventuală suspendare de 4 ani va fi devastatoare pentru fotbalistul torinezilor, aducând în discuție finalul carierei sale. Adică, deznodământul nefericit spre care s-ar îndrepta și Simona dacă apelul ei de la TAS nu-i va micșora radical suspendarea.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete