Halep e de neoprit pe zgură: Simona a doborât-o pe Konta şi e în turul III la Madrid. Ştim cu cine va juca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (3 WTA) „dansează“ pe suprafaţa ei preferată, acolo unde tocmai a ajuns la patru victorii în patru meciuri din acest sezon.

Simona Halep a intrat, marţi, pe teren, ştiind că urmează să aibă un meci incomparabil cu cel pe care l-a disputat, în turul I, cu Margarita Gasparyan (64 WTA), când s-a impus, fără probleme, cu 6-0, 6-4.

Johanna Konta ocupă, momentan, locul 41 în lume, însă e clar că e o jucătoare de alt calibru, cu două semifinale de Grand Slam în CV. În plus, britanica venea după şapte victorii obţinute în ultimele opt partide şi o conducea pe Simona la meciurile directe: 3-2. Totuşi, în singurul duel de până acum de pe zgură, Halep se „distrase“ cu Johanna, cedând doar patru game-uri: 6-1, 6-3. La Madrid însă, n-a fost nicio distracţie, ci o confruntare pe muchie de cuţit, cel puţin în primul set!

Konta a lovit prima, realizând break-ul pe care apoi l-a consolidat şi s-a dus la 3-1. Halep a egalat însă în al 8-lea game: 4-4. Imediat, Simona a trecut pentru prima dată în frunte, făcându-şi serviciul pentru 5-4. Iar pe serviciul adversarei, românca a irosit primele două mingi de set, aşa că, în loc de 6-4 pentru Halep, scorul a devenit, iarăşi, egal: 5-5.

Şansa ratată a închiderii setului a afectat-o puţin pe Simona. Johanna a avut trei mingi de break în game-ul următor, dar Halep a rezistat şi a făcut 6-5. Imediat, în al 12-lea game, dramatismul a atins cota maximă! Konta s-a dus la 40-0, a avut trei mingi de tiebreak, dar Halep a luat patru puncte la rând şi nu doar că a egalat, dar a mai avut o minge de set! Din păcate, a irosit-o şi pe aceasta, aşa că nebunia a continuat.

Konta, la rândul ei, a irosit alte două mingi de 6-6, Halep a mai ratat o minge de set, dar, în final, a valorificat-o pe a 5-a pentru a se impune cu 7-5.

A fost momentul care a adus prăbuşirea lui Konta! Halep a pornit ca din tun în setul secund, s-a dus la 4-0 şi a obţinut calificarea cu 6-1.

Pentru constănţeanca de 27 de ani urmează un duel în turul III cu Viktoria Kuzmova (46 WTA), o sportivă din Slovacia, în vârsta de 20 de ani, cu care Simona nu s-a mai întâlnit până acum.

Kuzmova are 15 victorii şi 10 înfrângeri în acest sezon şi la Madrid a provocat două surprize, trecând, pe rând, de adversare mai bine clasate:

*Turul I: 7-5, 6-4 cu Goerges (17 WTA)

*Turul II: 6-4, 7-6 cu Suarez Navarro (27 WTA)

Cine câştigă duelul Halep – Kuzmova joacă, în sferturi, cu învingătoarea meciului Barty (9 WTA) – Putintseva (43 WTA).

CITEŞTE ŞI:

Năstase savurează înfrângerea lui Konta: „Mă bucur că Halep a făcut-o să plângă!“. Ce a păţit „Nasty“ din cauza Johannei

Halep e înfiorător de bună pe zgură: Prima declaraţie dată după victoria cu Konta arată forţa ei pe această suprafaţă

VIDEO Halep, cele mai spectaculoase momente ale unui meci superb: Simona le-a mulţumit românilor la final

Halep, faţă în faţă cu revelaţia turneului de la Madrid: Cine e Viktoria Kuzmova şi ce „victime“ celebre a făcut în 2019

Halep, susţinută puternic de Nadia la Madrid: Fosta mare gimnastă a explicat de ce s-a dus să o vadă pe Simona

Halep, victorie scurtă, Osaka, calificare chinuită: Liderul WTA a transpirat serios cu o adversară de mâna a doua

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”