Halep, declarație descoperită după 7 ani: La TVR, Simona își suspecta rivalele de dopaj!

0
Publicat:

Ca o ironie a sorții, Simona a ajuns implicată într-un caz de dopaj, pe final de carieră, după ce, la un moment dat, a lăsat de înțeles că are suspiciuni, în acest sens, în privința unor rivale cu care se întâlnește în circuit.

Subiectul a fost abordat, în ianuarie 2016, la emisiunea „Garantat 100%“ de la TVR, după ce Maria Șarapova a fost suspendată pentru consum de meldonium.

Am fost şi eu uluită de unele lucruri. Sunt sportivi care mă uimesc fizic. Sunt sportivi care aleargă foarte, foarte mult. Eu sunt acolo, în centrul lor, şi mă uit la mine: alerg două, trei ore, dar mai mult nu pot, iar alţii pot să alerge şi cinci sau şase ore, ceea ce mi se pare foarte mult. Dar poate au muncit mult mai mult ca mine şi poate au ajuns în mod natural să facă acest efort“, a spus Halep, la vremea respectivă.

Mai multe pentru tine:
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți