Halep debutează, la Doha, în faţa unei jucătoare pe care a bătut-o pe unde a prins-o: Posibilul traseu al Simonei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (30 de ani, 23 WTA) se mută, începând de săptămâna viitoare, la turneul WTA 1000, găzduit de Qatar. Unde, cel puţin în primele două tururi, porneşte cu prima şansă.

Simona Halep a părăsit Dubai Tennis Championships 2022 cu un gust amar. 

Nu pentru că atingerea semifinalelor n-ar fi fost un rezultat bun, la un turneu la care au fost prezente opt din primele zece jucătoare ale lumii, ci pentru că, la un moment dat, a lăsat impresia că a depus armele. Mai precis, de când a fost spulberată de Ostapenko (21 WTA), în tiebreak (0-7), în setul doi, după care a cedat şi în decisiv: 0-6.

În Qatar, mizele sunt mult mai mari. Atât sportiv, cât şi financiar. Pentru că trofeul valorează 1000 de puncte - la Dubai, campioana va lua 500 de puncte - şi banii sunt mai mulţi, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Ieri, a avut loc tragerea la sorţi a tabloului principal. Unde România a avut trei sportive, după ce şi Irina Begu, aflată iniţial pe lista de aşteptare, a fost promovată pe tablou, în urma unei retrageri. 

Iată cu cine vor juca româncele, în turul I, cu precizarea că alături de ele poate ajunge şi Jaqueline Cristian (67 WTA). Aceasta va juca, astăzi (după ora 12.00), meciul decisiv, în calificări, cu Oceane Dodin (95 WTA).

*Simona Halep (23 WTA) - Caroline Garcia (70 WTA) 

*Irina Begu (54 WTA) - Petra Kvitova (25 WTA)

De remarcat că Begu a bătut-o pe Kvitova, de curând. Mai precis, la Sankt Petersburg, la 10 februarie: 6-4, 6-0!

*Sorana Cîrstea (30 WTA) - Mayar Sherif (65 WTA)

Simona, cinci ani de invincibilitate cu Caroline Garcia

Halep şi Garcia (foto) s-au întâlnit de opt ori până acum, iar franţuzoaica de 28 de ani e printre „clientele“ preferate ale Simonei. Care conduce cu 7-1 în faţa ei, după cum se poate vedea mai jos:

*2021 (Miami, hard): 3-6, 6-4, 6-0 Halep

*2019 (Fed Cup, zgura): 6-7, 6-3, 6-4 Halep

*2018 (Canadian Masters, hard): 7-5, 6-1 Halep

*2018 (Roma, zgura): 6-2, 6-3 Halep

*2017 (Turneul Campionanelor, hard): 6-4, 6-2 Halep

*2017 (Beijing, hard): 6-4, 7-6 Garcia

*2017 (Canadian Masters, hard): 6-4, 6-2 Halep

*2016 (Sydney, hard): 6-4, 2-6, 6-1 Halep

CUM POATE ARĂTA TRASEUL SIMONEI HALEP, LA DOHA

Turul I: Caroline Garcia (70 WTA)

*Turul II: Shelby Rogers (44 WTA) / Cori Gauff (20 WTA)

*Sferturi: Paula Badosa (5 WTA) / Bencic (24 WTA) / Tauson (33 WTA)

*Semifinale: Aryna Sabalenka (2 WTA) / Alize Cornet (37 WTA) / Angelique Kerber (18 WTA) / Rybakina (16 WTA)

Finala: Krejcikova (3 WTA) / Ostapenko (21 WTA) / Jabeur (10 WTA) / Kontaveit (6 WTA) / Muguruza (7 WTA)

CITEŞTE ŞI:

Halep, analiza unui meci de coşmar: De ce a pierdut în faţa lui Ostapenko, după un prim set excelent

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online