Halep, de neoprit în Dubai: Simona a jucat încântător şi dă de Ostapenko, în semifinale. Miza meciului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep face o veritabilă demonstraţie de forţă în Dubai Tennis Championships 2022: tocmai a obţinut a treia victorie, toate fără set pierdut!

Nici că nu se putea un meci cu o atmosferă mai frumoasă, în sferturile turneului de la Dubai! Pentru că Simona Halep (30 de ani, 23 WTA) s-a aflat faţă în faţă cu tunisianca Ons Jabeur (27 de ani, 10 WTA). Iar de aici a ieşit, pe lângă duelul savuros din teren, şi unul fierbine al tribunelor!

Cum în Dubai sunt mulţi români, unii stabiliţi acolo, alţii în vacanţă, în această perioadă a anului, iar arabii au fost de partea lui Jabeur, atmosfera a fost electrizantă. Şi a ieşit un meci spectaculos, cu răsturnări de scor!

În primul set, Halep a pornit foarte bine: 2-0! Jabeur a restabilit însă egalitatea (2-2), după care au fost trei game-uri succesive luate de Simona: 5-2! Când românca părea că îşi va adjudeca, lejer, primul set, ea s-a lovit, încă o dată, de revenirea adversarei. Pentru că Jabeur s-a apropiat la 5-4 şi, în game-ul următor, pe serviciul propriu, a avut minge de 5-5! Halep a rezistat însă şi, după ce a salvat două mingi de 5-5, a valorificat prima minge de set: 6-4 după 46 de minute.

În actul secund, rolurile s-au înversat. Pentru că, de această dată, tunisianca s-a dus la 2-0. Şi ea s-a lovit de revenirea Simonei. Una impresionantă! Pentru că românca s-a dus la 5-2 şi s-a impus cu 6-4, 6-3, după o oră şi 21 de minute.

Graţie succesului de astăzi, Halep va mai urca un loc în ierarhia virtuală, actualizată în timp real, ajungând de pe 27 pe 26.

În semifinale, vineri (ora va fi stabilită de organizatori), Halep o va întâlni pe Jelena Ostapenko (Letonia, 24 de ani, 21 WTA), coşmarul ei de la finala French Open 2017. Atunci, la Paris, „Simo“ avea o mână pe trofeul Roland Garros, conducând cu 6-4, 3-0 şi irosind trei mingi de 4-0, în setul doi! Şi, în loc să câştige trofeul, Halep a pierdut finala, în mod incredibil: 6-4, 4-6, 3-6.

De atunci, Halep şi Ostapenko s-au mai întâlnit o singură dată, în semifinalele turneului de la Beijing, tot în 2017. Atunci, constănţeanca a câştigat, lejer: 6-2, 6-4.

În cealaltă semifinală, la Dubai, Kudermetova (31 WTA) va întâlni învingătoarea meciului Vondrousova (38 WTA) - Yastremska (146 WTA).

CITEŞTE ŞI:

Halep, avertizată de Ostapenko înainte de semifinale: Jelena a amintit de finala de la French Open

Halep, cu picioarele pe pământ după a doua semifinală din 2022: Cum şi-a evaluat şansele la trofeu

37.500 de dolari va primi Simona Halep pentru calificarea în semifinalele turneului de la Dubai.   64.800 de dolari va primi Simona Halep, dacă va trece de Jelena Ostapenko, în semifinale, şi va ajunge în ultimul act de sâmbătă.   21 WTA e locul pe care îl va ocupa Simona Halep, în următorul clasament mondial, dacă va câştiga turneul de la Dubai.  
Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie