Halep, cifre fabuloase: Simona părăseşte locul 1 mondial, dar rămâne cu o statistică impresionantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep. FOTO: GettyImages

Eliminarea lui Pliskova în semifinalele de la Australian Open înseamnă că, începând de luni, Simona va ocupa locul 3 în clasamentul mondial.

Australian Open a readus-o pe Simona Halep la un turneu de Grand Slam, iar prestaţiile româncei au confirmat că aceasta e capabilă, în continuare, să joace la un nivel înalt, după accidentarea care a scos-o din circuit spre finalul sezonului trecut.

Eliminarea suferită de Simona, în optimi, în confruntarea Serena Williams n-a avut nicio legătură cu hernia de disc care i-a dat bătai de cap. Pur şi simplu, Halep a fost învinsă de o jucătoare mai bună, după un meci pe muchie de cuţit. Ceea ce înseamnă că există perspective bune pentru constănţeanca de 27 de ani şi în acest sezon. 

Australian Open a avut însă şi minusuri pentru Halep. Prestaţia din primul set cu Serena Williams, pierdut în doar 20 de minute, ar trebui trecută la acest capitol. Iar un alt aspect negativ e că, nereuşind să-şi apere finala de anul trecut, românca a pierdut 1.060 de puncte în clasamentul mondial, urmând a ajunge pe locul 3, începând de luni. Iar căderea Simonei putea fi şi mai drastică, în cazul în care Pliskova ar fi avansat până în finală şi ar fi câştigat trofeul.

85 de săptămâni la rând pe podium!

Ieşirea Simonei Halep de pe primele două locuri se produce după 595 de zile! Mai precis, la 12 iunie 2017, ea urca de pe 4 pe 2 în ierarhia WTA, nepărăsind această zonă de atunci! Ceea ce înseamnă că românca a rezistat 85 de săptămâni la rând în Top 2! Iar performanţa Simonei devine şi mai impresionantă, atunci când realizăm că din aceste 85 de săptămâni, 64 au fost petrecute chiar pe primul loc:

*16 săptămâni între 9 octombrie 2017 şi 28 ianuarie 2018

*48 de săptămâni între 28 februarie 2018 şi 28 ianuarie 2019

Clasamentul virtual, înainte de finala de la Australian Open

1. Naomi Osaka 6.330 de puncte

2. Petra Kvitova 6.290

3. Simona Halep 5.582

4. Sloane Stephens 5.307

5. Karolina Pliskova 5.100

6. Angelique Kerber 4.965

7. Elina Svitolina 4.940

8. Kiki Bertens 4.430

9. Caroline Wozniacki 3.566

10. Aryna Sabalenka 3.485

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul