Hagi, atenționat de un jurnalist cu vechime: „La Constanța trebuie să se ridice și semnele de întrebare“

0
Publicat:

În aceste zile, curg laudele la adresa lui Hagi pentru performanța sa cu Farul, rețelele de socializare fiind inundate de postări de genul „Statuie pentru Hagi! De Hagi n-ai voie să zici nimic!“.

Din păcate, e exact genul de discurs din cauza căruia și managerul Farului comite, periodic, niște greșeli, având impresia că dreptatea e mereu de partea sa. Ultimul exemplu: modul în care a tratat, în martie, neconvocarea fiului său, Ianis, la națională. Și, totuși, de remarcat că acum, într-un moment în care exagerările tipice au însoțit victoria Farului, jurnalistul Costi Mocanu (Prima TV) a avut tăria de a oferi o analiză scurtă, dar echilibrată pe pagina sa de Facebook.

Costi Mocanu, un bun cunoscător al fenomenului fotbalistic

Farul este cea mai frumoasă campioană de la... mulți ani încoace, ca să nu înceapă lumea să facă cine știe ce comparații, că nu despre asta e vorba. Au dat goluri multe, au jucat frumos, au căutat spectacolul. După ce trece bucuria, la Constanța trebuie să se ridice și semnele de întrebare. Alibec, cel mai bun anul acesta, a fost, în cel mai bun caz, mediocru în strainătate. Băluță, <<profesorul>> de la Farul, n-a jucat nimic în Anglia și a fost declarat dezamăgitor în Ucraina, el nefiind băgat în echipă de cel care-l adusese, Mircea Lucescu, un antrenor care, de-a lungul carierei, a sprijinit mult românii. Tănase (n.r. – Florin Tănase), lansat de Farul, nu joacă in Arabia (n.r. – în Emirate, la Al-Jazira), Ianis nu a fost păstrat de Fiorentina, la fel Munteanu (n.r. – Louis Munteanu). Drăguș va fi repatriat. Benzar n-a făcut nimic în Italia. Nu este doar cazul jucătorilor vânduți de Hagi, aproape tot ce a plecat din țară a fost trimis înapoi cu repeziciune. Valoarea construcției de la Ovidiu și, în general, a oricărei investiții în sport, trebuie să se vadă în străinătate. Banii din fotbalul bogat merg către țarile care confirmă, cum sunt sârbii sau croații. Noi, nu. Doar câștigarea campionatului nu va fi suficientă pentru stabilitatea unui club“, a scris Costi Mocanu, punând punctul pe „i“.

Play-off, etapa a X-a (ultima), duminică

FCSB – Rapid 18.15

CFR – Farul 21.00

CS U Craiova – Sepsi 21.00

Clasament

1. Farul Constanța 50 de puncte

2. FCSB 46p*

3. CFR Cluj 42p*

4. CSU Craiova 40p

5. Rapid 35p

6. Sepsi 26p

*Cu rotunjirea punctelor în sus.

Meciurile rămase pe acest final de sezon

Cupa României, finala de la Sibiu

Sepsi - „U“ Cluj mâine, ora 20.30

Conference League, barajul din play-out

FC U Craiova – Voluntari vineri, ora 20.00

Învingătoarea se va stabili după o singură manșă și va juca în compania echipei de pe locul 3 (dacă ia Sepsi cupa) sau locul 4 din play-off (dacă ia „U“ Cluj cupa). Câștigătoarea acestui al doilea baraj, tot într-o singură manșă, va merge în preliminariile Conference League.

Barajele de menținere / promovare

Dinamo – FC Argeș

Gloria Buzău – UTA

Meciurile tur se vor disputa pe terenul primelor formații, la data de 28 mai. Partidele retur sunt programate pentru 3 iunie. Formațiile care se vor impune vor evolua, în următorul sezon al Superligii.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie