Hagi atacă titlul cu „marinarii“: Cum a renăscut Farul, un brand decăzut al fotbalului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma fuziunii cu Viitorul, Farul Constanţa revine în Liga I, la 12 ani de la momentul retrogradării şi la cinci ani după ce fosta societate a intrat în faliment.

Liga I se repopulează cu echipele de tradiţie: după Craiova lui Mititelu şi Rapid, în noul campionat va evolua şi Farul Constanţa.

„Marinarii“ au retrogradat la finalul sezonului 2008-2009. Iar de aici, a început căderea liberă a echipei care a dat faliment, la 22 septembrie 2016. Noua societate, Suporter Spirit Club Farul Constanţa, a fost fondată de susţinătorii Farului şi şi-a început ascensiunea fotbalistică din liga a patra, în sezonul 2016-2017. În ultimele trei stagiuni, „marinarii“ au evoluat în „B“ şi au ratat promovarea de fiecare dată. Dacă revenirea în Liga I nu s-a realizat pe linie sportivă, acest lucru a devenit posibil, începând de ieri, prin fuzionarea cu Viitorul lui Hagi. Noua echipă, Farul Constanţa, va fi antrenată de „Regele“ fotbalului românesc, care astfel revine în iarbă, după un an în care a stat pe tuşă.

„E o singură iubire. Farul m-a crescut. Acest brand trebuie să-l ducem înainte. O să fie greutăţi foarte multe, reprezentăm un oraş acum! Va fi mai greu pentru mine de acum înainte. Suntem obligaţi să facem un fotbal foarte bun. Împreună putem să devenim cei mai buni. Campionii creează campioni, de asta am acceptat să fiu antrenor. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la acest proiect, prin care rămâne un singur brand, o singură echipă, o singură echipă. Îi mulţumesc lui Ciprian (n.r. - Marica) pentru că a înţeles că acesta e singurul drum. Acum reprezentăm un oraş, toată Dobrogea. Fiecare suporter trebuie să fie mândru. Am o singură strategie: să devin cel mai bun. Asta vom încerca. Trebuie să facem o echipă mare“, a fost un fragment din discursul plin de entuziasm al lui Hagi (56 de ani), la conferinţa susţintă în hotelul său de la Constanţa.

Se vinde locul din „B“

Ciprian Marica (35 de ani), omul care a preluat brandul Farul în vara anului 2018, plătind suma de 49.150 de euro, a comentat, la rândul său, această fuziune cu Viitorul lui Hagi.

„E o zi istorică. Dacă nu erau fanii, care au renăscut acest club şi care au avut încredere în mine, nu eram aici. Nu visam la această zi, în care devin partener cu idolul copilăriei mele, Gică Hagi, şi să-l am preşedinte pe Gică Popescu, cel care era alături de mine, la primul transfer, de la Dinamo la Şahtior. M-a surprins că Hagi face acest lucru pentru constănţeni, doreşte să lase ceva în urmă pentru Constanţa. Munca abia acum începe“, a spus Marica. 

Fostul atacant a explicat apoi că Farul va vinde locul care va rămâne vacant în „B“: „Locul Farului din liga a doua a fost obţinut prin muncă, sacrificiu. Cu siguranţă, nu-l vom pierde gratis“. 

Printre formaţiile care pot prelua locul „marinarilor“ din „B“ se numără Comuna Recea şi Baia Mare. Prima formaţie a retrogradat în „C“, în timp ce Baia Mare a fost învinsă în barajul de promovare în „B“. 

Organigrama Farului Constanţa

*Antrenor: Gheorghe Hagi

*Acţionari: Gheorghe Hagi, Ciprian Marica, Zoltan Iaşko

*Preşedinte: Gheorghe Popescu

*Vicepreşedinte: Tiberiu Curt

Primăria se implică în ridicarea unui complex sportiv

Noul proiect fotbalistic se bucură de sprijinul autorităţilor locale. Atât Consiliul Judeţean, cât şi Primăria vor contribui la ridicarea unui complex sportiv ultramodern, care va include şi un stadion de 18.000 de locuri. „Stadionul nou se construieşte în zona unde e stadionul vechi, puţin deplasat în spate, spre Ion Raţiu“, a anunţat primarul Virgil Chiţac. Până să aibă o nouă arenă, Farul a perfectat primele trei transferuri: portarul Marian Aioani (21 de ani), atacantul Adrian Petre (23 de ani) şi fundaşul Ionuţ Larie (34 de ani). Primii doi au jucat ultima dată la UTA. Larie a încheiat stagiunea precedentă la Gaz Metan Mediaş.

Mai multe pentru tine:
Leonard Doroftei le-a aplicat o directă în bărbie celor care îl acuză că s-a vândut Armatei. Fostul campion mondial și-a motivat alegerea
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Bărbat din București, păcălit de iubit: a contractat două credite în valoare totală de 100.000 de lei pe numele lui