Hagi a ajuns sub lupa BBC: Material amplu dedicat proiectului realizat de o legendă vie a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BBC i-a dedicat un amplu reportaj legendei fotbalului românesc Gheorghe Hagi, a cărui academie de la Ovidiu a fost vizitată de jurnaliştii britanici, care au rămas impresionaţi de ambiţia fostului căpitan al tricolorilor de a "readuce României gloria de altădată".

Hagi are motive să fie bucuros: Farul a câștigat locul 1 în sezonul regulat. FOTO: Profimedia

"Gheorghe Hagi, care a luminat cursa României către sferturile de finală al Cupei Mondiale din 1994 şi este considerat cel mai bun jucător român al tuturor timpurilor, are misiunea de a transforma norocul" unei naţionale române "care nu s-a mai calificat la o Cupă Mondială din 1998 şi a ajuns la Campionatele Europene doar de două ori din 2000, nereuşind să treacă de faza grupelor în ambele ocazii", scrie BBC.

Britanicii reamintesc momentele în care sute de mii de oameni scandau "Hagi preşedinte", după ce România învingea Columbia şi Argentina în drumul către sferturile de finală ale Mondialul găzduit de Statele Unite în 1994.

Hagi, inegalabil pentru România la Mondialul din 1994. FOTO: Arhiva Adevărul

"A urmat înfrângerea la penalty-uri în faţa Suediei, dar valul de dragoste fără precedent faţă eroul fotbalului naţional a pierdut puţin din elan. Doi ani mai târziu, în ciuda faptului că Hagi nu a candidat la alegerile prezidenţiale din România în 1996, oamenii l-au votat în continuare. I-au scris numele de mână, mijlocaşul obţinând câteva mii de voturi, mult mai multe decât unii dintre candidaţii oficiali", adaugă postul britanic.

"Pe parcursul unei cariere profesionale de 29 de ani care s-a încheiat la Galatasaray în 2001, Hagi a jucat pentru Real Madrid şi FC Barcelona şi a evoluat de 124 de ori pentru ţara sa, marcând un număr record de 35 de goluri. L-au numit 'Maradona din Carpaţi'. S-a clasat pe locul al patrulea în ierarhia Balonului de Aur în 1994, iar Pele l-a inclus într-o listă cu 125 cei mai buni jucători în viaţă din lume, în 2004", subliniază BBC în prezentarea făcută lui Hagi.

Hagi a scris istorie și în tricoul celor de la Galatasaray Istanbul

"Am avut personalitate, am avut un control bun al mingii şi am fost rapid", spune Hagi în articolul respectiv. "Am crescut cu echipa Olandei din anii 1970, cu fotbalul total. Johan Cruyff a fost idolul meu. Am purtat numărul 10 de cele mai multe ori şi ştiam ce înseamnă asta: să creez un gol sau să marchez".

"Am îmbrăcat tricoul cu numărul 10 la Real Madrid şi Barcelona, două dintre cele mai bune echipe din lume. Ambiţia mea a fost întotdeauna să fiu cel mai bun. Aceasta a fost cea mai mare motivaţie a mea", a completat fostul fotbalist.

Reamintind de debutul său cu stângul ca selecţioner al României, după retragerea din activitate, britanicii precizează: "Pentru 'Rege', aşa cum este cunoscut în România, a fost un început dur. Echipa sa a pierdut în faţa Sloveniei în play-off-ul de calificare la Cupa Mondială şi a ratat un loc la turneul final pentru prima dată din 1986. Când juca, Hagi putea decide totul de unul singur printr-o lovitură neaşteptată, un dribling sau un assist".

Ca selecționer, Hagi a ratat calificarea la Mondialul din 2002

"În rolul de manager, lucrurile i s-au părut mai dificile şi nu au mers atât de strălucit la început, dar imaginea este diferită în acest moment. Acum, în vârstă de 58 de ani, este patronul şi antrenorul echipei Farul Constanţa, actualul lider al României. După joburi la Galatasaray, Bursaspor şi Steaua Bucureşti, în 2009 s-a întors cu o ambiţie îndrăzneaţă în oraşul natal, Constanţa, de pe litoralul Mării Negre. A început o academie de la zero, investind o parte din propria avere şi împrumutând restul pentru a susţine proiectul. Peste 10 milioane de lire sterline au fost injectate pentru a-şi alimenta visul: crearea unei generaţii care să aducă România în lupta pentru câştigarea Cupei Mondiale", menţionează BBC.

"De-a lungul anilor, adolescenţii care au impresionat au plecat în străinătate, alăturându-se unor cluburi precum Ajax, Fiorentina, Brighton şi Rangers. Aproape jumătate dintre componenţii celei mai recente echipe a României au trecut pe la echipa lui Hagi, în timp ce procentele la naţionalele de tineret sunt şi mai impresionante", mai scriu britanicii în reportajul dedicat liderului "Generaţiei de aur" a fotbalului românesc.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare