Guardiola atacă „blestemul“ din Liga Campionilor: Ce i s-a întâmplat de când a plecat de la Barcelona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

City trebuie să remonteze, diseară (ora 21.45, Pro TV, Telekom Sport 2), eşecul de proporţii din tur, în faţa lui Liverpool, atunci când a încasat trei goluri în 19 minute. Din păcate pentru Pep, în ultimii ani, echipele sale au avut mai mereu astfel de prăbuşiri.

Dintr-un mare succes, actualul sezon al lui Manchester City se poate transforma într-o mare dezamăgire. Până spre finalul lunii februarie, „cetăţenii“ erau în cărţi pentru a câştiga cinci trofee!

Între timp, Cupa Angliei s-a dus, după o eliminare-şoc, în runda a cincea, cu Wigan, iar Liga Campionilor e şi ea pe ducă. Săptămâna trecută, echipa lui Guardiola a fost, pur şi simplu, „găurită“ pe „Anfield“, între minutele 12 şi 31, şi a fost chiar norocoasă că n-a luat vreo patru sau cinci până la finalul primei reprize. 

Managerul spaniol a sperat că, în weekend, o victorie în campionat, în derby-ul oraşului Manchester, va face echipa campioană şi astfel elevii săi vor aborda returul din Ligă cu un moral excelent. Din păcate pentru Guardiola, şi confruntarea cu Manchester United s-a transformat într-un fiasco: a fost 2-0 pentru City la pauză, însă, la final, tabela a arătat 3-2 pentru United! A fost pentru prima dată în cariera de antrenor al lui Guardiola când o formaţie pregătită de el a încasat câte trei goluri în două partide consecutive.

Dintr-odată, o echipă a lui City ce părea invincibilă (înregistrase doar cinci eşecuri în 49 de meciuri până în turul sferturilor Ligii Campionilor) a devenit una fragilă. Iar ultimele eşecuri au amintit că Pep are o problemă în Liga Campionilor, de când a plecat de la Barcelona.

Când ia un gol, totul se duce de râpă

În 2014, pe când era la Bayern Munchen, Guardiola a întâlnit Real Madrid în semifinale. În tur, spaniolii s-au impus la limită acasă, scor 1-0. În retur însă, au distrus Bayern pe „Allianz Arena“ în 18 minute. A fost 4-0 pentru „galactici“ care au marcat de trei ori între minutele 16 şi 34.

După un an, acelaşi scenariu s-a repetat, din nou, în semifinale, de această dată în „dubla“ cu Barcelona. Meciul-tur părea unul echilibrat şi scorul a rămas egal, 0-0, până spre finalul partidei. Apoi, între minutele 77 şi 90+4, echipa lui Guardiola s-a transformat în „sacul de box“ al lui Messi, care a marcat de două ori şi a pasat decisiv pentru 3-0. Chiar dacă s-a impus cu 3-2 în retur, Bayern a ratat calificarea.

În fine, în sezonul trecut, City n-a putut profita de victoria din tur cu Monaco, în optimi. Echipa lui Guardiola a câştigat acasă cu 5-3, dar a pierdut returul cu 1-3 şi a părăsit competiţia având mai puţine goluri înscrise în deplasare.

„De multe ori m-am gândit la asta“

Chestionat despre aceste eliminări din Ligă, Guardiola a oferit un răspuns sincer. „De multe ori m-am gândit la asta. Am pierdut multe meciuri în Ligă în intervale de 10-15 minute. Poate că e şi vina mea. Îmi dă de gândit“, a spus managerul spaniol.

Întrebat dacă ce s-a întâmplat, sâmbătă, în meciul cu United, poate afecta echipa în cazul în care City va conduce Liverpool cu 2-0 diseară, Guardiola a explicat: „E posibil. Dar poate că vom învăţa că, uneori, când eşti pe val, nu e suficient ce ai făcut până în acel moment şi trebui să şi închizi meciul. Iar cu United n-am făcut asta“.

Calificarea nu e decisă. City e o echipă de top în atac. Trebuie să avem o apărare exactă şi să încercăm să şi marcăm.  James Milner mijlocaş Liverpool     2 Ligi ale Campionilor a câştigat Josep Guardiola ca antrenor, ambele cu Barcelona, în sezoanele 2008-2009 şi 2010-2011.  

Liga Campionilor, sferturi, retur

Astăzi, ora 21.45

Man. City – Liverpool (0-3 în tur)

Pro TV, Telekom Sport 2

AS Roma – Barcelona (1-4)

Look TV, Telekom Sport 1

Mâine, ora 21.45

Real Madrid – Juventus (3-0)

Look Plus, Telekom Sport 1

Bayern Munchen – Sevilla (2-1)

Look TV, Telekom Sport 2

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cum a ajuns Mara Bănică în scandalul momentului, care îl are în prim-plan pe dr. Cristian Andrei: „Susține că are probe legate de abuzul doctorului Cristian Andrei asupra mea”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Orașul unde casele se vând cu doar un euro. Locul acesta a devenit paradisul străinilor VIDEO
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%