Grand Chess Tour Bucureşti: Americanul Wesley So, câştigătorul de anul trecut al circuitului, l-a învins pe azerul Şahriar Mamediarov, în prima rundă a turneului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Deac

Marii maeştri internaţionali ai şahului, prezenţi la Bucureşti pentru participarea în competiţia Superbet Chess Classic România 2022, au deschis joi prima rundă de confruntări a etapei de la Bucureşti. Printre cei 10 jucători se află şi Bogdan Deac, primul şahist al României, la acest moment, care a primit un wildcard pentru această competiţie.

Prima etapă din cele cinci ale turneului internaţional Grand Chess Tour (GCT) 2022 – unul dintre cele mai importante turnee de şah, la nivel global, fondat de multiplul campion mondial Garry Kasparov – a debutat, joi, 5 mai, la Sheraton Bucharest Hotel, din Capitală, în prezenţa a zeci de participanţi: iubitori ai şahului, sportivi, oficialităţi şi personalităţi marcante ale vieţii publice din România.

Deschiderea primei zile competiţionale a început la orele 15.00, printr-o primă mutare simbolică, făcută de Garry Kasparov, prezent la evenimentul de la Bucureşti, alături de ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu şi de ambasadorul Superbet, Ilie Dumitrescu. Garry Kasparov a fost la masa unde s-au înfruntat Fabiano Caruana – Alireza Firouzja, în timp ce Sorin Câmpeanu a dat startul meciului Ian Nepomniachtchi – Bogdan Deac. Ilie Dumitrescu a mutat prima piesă în meciul Maxime Vachier-Lagrave – Leinier Dominguez Perez.

"Văzând nivelul de implicare al lui Garry Kasparov pentru susţinerea şahului, mi-am asumat şi eu introducerea acestei discipline în şcoli. Mă impresionează atractivitatea foarte mare pe care şahul o are în rândul elevilor şi profesorilor. Ministerul Educaţiei are de gând să susţină promovarea şahului în şcolile româneşti", a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.

Cronica rundei I

Ian Nepomniachtchi – Bogdan Deac

A început ca o partidă liniştită din apărarea rusă, dar fostul challenger la titlul Mondial a ales o variantă secundară care l-a pus în dificultate pe jucătorul român. Cu toate acestea, la un moment dat, poziţia s-a complicat şi s-a ajuns într-o situaţie în care s-a jucat pe contre. Bogdan a capturat un pion ce părea „otrăvit”, dar a reuşit într-un moment critic să sacrifice pionul obţinut şi Ian a fost nevoit sa forţeze remiza. 

Caruana Fabiano – Firouzja Alireza

Fostul challenger la titlul mondial, Fabiano Caruana, a ales să joace o variantă solidă din gambitul damei, care să-i asigure o poziţie dinamică. Cu toate acestea, numărul 3 mondial, Alireza Firouzja, a reuşit să balanseze poziţia si să forţeze o repetare de mutări care a condus către un rezultat de egalitate.

Levon Aronian - Rapport Richard

Câştigătorul din 2019 al etapei SuperBet Rapid&Bltiz, Levon Aronian, a încercat să devieze de la variantele principale şi să obţină o poziţie pe contre. Cu toate acestea, jucătorul de origine maghiară, Richard Rapport, a reuşit să aşeze pe tablă o poziţie extrem de solidă. Astfel s-a ajuns într-un final echilibrat, care a făcut ca partida să se încheie la egalitate.

Vachier-Lagrave – Dominguez Leinier

Începută ca una dintre cele mai „cuminţi” partide disputate în prima runda, între campionul mondial la blitz, francezul Vachier-Lagrave, şi jucătorul de origine cubaneză, Leinier Dominguez, s-a dovedit a fi un duel extrem de disputat. După mai bine de 3 ore de joc, partida s-a încheiat la egalitate, în urma unei repetări de mutări, agreată de ambele părţi.

So Wesley – Mamedyarov Shakhriyar

S-a jucat o variantă mai puţin simetrică din apărarea Nimzovici, care a condus la o partidă dinamică. Jucătorul american a obţinut un avantaj solid la finalul deschiderii, care a condus către un final clar favorabil.  Westley şi-a etalat abilităţile strategice şi a reuşit să convertească avantajul obţinut, într-un final care a făcut partida sa dureze aprox 5h.

Clasamentul după runda I

Prima rundă a competiţiei de şah s-a încheiat, astăzi, cu următorul clasament: 

Rezultate runda 1

Wesley So – Shakhryiar Mamedyarov 1-0

Maxime Vachier-Lagrave – Leinier Dominguez Perez 1/2-1/2

Fabiano Caruana – Alireza Firouzja 1/2-1/2

Ian Nepomniachtchi – Bogdan Deac 1/2-1/2

Levon Aronian – Richard Rapport 1/2-1/2

Programul rundei a II-a

Runda a II-a va începe vineri, la orele 15.00, la Sheraton Bucharest Hotel, şi se va disputa între: 

Bogdan Deac – Levon Aronian

Shakhriyar Mamedyarov – Richard Rapport

Alireza Firouzja – Ian Nepomniachtchi

Dominguez Perez Leinier – Fabiano Caruana

Wesley So – Maxime Vachier-Lagrave

Prima mutare va fi făcută vineri de către ambasadorul Superbet, Mihai Leu, şi de un invitat special.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine