Gimnasta Amalia Lică, performanță uluitoare în Europa: patru medalii de aur pentru România

0
Publicat:

România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Amalia Lică a uimit lumea gimnasticii la Campionatele Europene de la Budapesta

Totodată, Amalia Lică, antrenată de Adriana Mitroi, a cucerit nu mai puţin de 4 din cele 5 medalii de aur puse la bătaie. Puștoaica de 15 ani a devenit campioana Europei la cerc, măciuci şi panglică, dar şi în proba pe echipe, alături de Lisa Garac. Aceasta a ocupat, la rândul ei, locul 5 în finala europeană de la minge.

Amalia Lică spune cu modestie că nu spera să domine în totalitate Campioatele Euroepne de gimnastică ritmică: ”Nu neapărat că mă așteptam la aur, dar îmi doream și m-am dus cu gândul la acest concurs să mă simt bine și să mă distrez pentru că am făcut la antrenament tot ce se putea face ca să ajungem la acest concurs și să fie totul bine și nu mă așteptam bineînțeles să iau atâtea medalii, dar sunt binevenite”.

Irina Deleanu: S-a întâmplat ceva incredibil

Preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, a afirmat, după ce România a ocupat prima poziţie în clasamentul pe medalii la junioare la Campionatele Europene de la Budapesta, că nu realizează încă dimensiunea performanţei obţinute.

Amalia Lică, un fenomen al gimnasticii. Foto Facebook

"Încă mai cred că este un vis, mă ciupesc efectiv să văd dacă mai sunt în realitate. S-a întâmplat ceva incredibil aici, la acest Campionat European de la Budapesta, nu numai pentru ritmica românească, dar şi pentru Amalia, care ne-a demonstrat încă o dată valoarea ei ca gimnastă şi puterea imensă interioară de care a dat dovadă. Este de prisos să mai spun că este istorie pentru România! Niciodată, la niciun campionat mare, România nu a obţinut nici patru medalii, nici această culoare frumoasă, aur, de patru ori! Bucuria este imensă, de altfel se citeşte pe feţele noastre", a declarat Deleanu, conform paginii oficiale de Facebook a FRGR.

"Această imensă reuşită vine cu o responsabilitate şi mai mare pentru viitor şi pentru cum vor decurge investiţiile în pregătire pentru Jocurile Olimpice din 2028. Dumnezeu creează culoar numai celor care muncesc, care se ajută singuri, în primul rând şi care se abandonează în mâinile Lui. E intens, ştiu, pentru că este religios şi nu toată lumea crede. Dar asta este ceea ce s-a întâmplat cu Amalia după Cupa Europei, unde nu a reuşit niciun aur!", a adăugat Irina Deleanu.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete