Gigi Becali, de neînţeles: Declaraţii care arată nivelul unui om care a distrus FCSB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În capul patronului de la FCSB pare a fi un haos total. Ceea ce se reflectă şi în modul în care e condus clubul, care a ajuns la un punct de retrogradare!

Managementul lui Gigi Becali la FCSB are efectul unei bombe atomice! În acest moment, echipa n-are antrenor, n-are preparator fizic şi n-are vreo victorie de la 25 iulie.

Duminică, după al treilea eşec la rând în campionat – prima dată când se întâmplă aşa ceva după 17 ani! – Gigi Becali a ieşit la televizor şi a spus că, inclusiv după acest start catastrfoal de sezon, va câştiga campionatul! Adică, o performanţă pe care n-a mai reuşit-o de patru ani.

Ieri, într-o intervenţie la Pro X, latifundiarul nu mai era atât de optimist şi a venit cu un anunţ apocaliptic: „Dacă nu mă calific anul ăsta şi la anul (n.r. – în grupele cupelor europene) dau echipa cui vrea. Nu se poate fără bani. O dau, dar cu 200 de milioane, nu o dau cu două“.

Iar astăzi, tot la Pro X, Becali s-a mai sucit o dată, trecând de la discursul disperat de ieri la unul ridicol: „După ce o să câştig Liga Campionilor o să mă retrag de tot. O să mă duc undeva unde n-o să mă mai găsiţi voi. Ascultaţi ce vă spun, până nu câştig Liga Campionilor, război vor avea cu mine“.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort