Gică Hagi a ieșit din beznă. Farul, prima victorie în acest sezon, într-un meci întrerupt de două ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Farul a obţinut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal, 2-0 cu Poli Iaşi, sâmbătă seara, pe teren propriu, în etapa a patra, după ce jocul a fost întrerupt de două ori, în prima repriză din cauza nocturnei, iar în partea secundă din cauza unei ploi torenţiale.

Gica Hagi zâmbește după ce Farul a scăpat de ultimul loc în Superliga. Foto Sportpictures

O parte a nocturnei s-a stins în minutul 36 al partidei, iar jocul s-a reluat după o întrerupere de 14 minute. În repriza secundă, din cauza unei ploi torenţiale, jocul a fost întrerupt în min. 65, reluându-se după zece minute, transmite Agerpres.

Echipa lui Gică Hagi, care a refuzat preluarea naționalei pentru a-și continua munca la Farul, s-a impus prin golurile marcate de brazilianul Rivaldinho (34), din centrarea lui Cristian Ganea, şi de Gabriel Iancu (45+11), cu capul, după o lovitură liberă executată de Constantin Grameni.

Farul a urcat pe locul 7 în clasament

Farul a scăpat de ultimul loc în clasament, urcând până pe poziția a 7-a, cu 4 puncte, în timp ce ieșenii lui Tony da Silva sunt pe 12, cu 3 puncte

Constănţenii au mai ratat trei ocazii uriaşe, în situaţie de singur cu portarul, prin Rivaldinho (45+13 - bară), Gabriel Iancu (60) şi Eduard Radaslavescu (67). În minutul 78, Victor Dican (Farul) l-a faultat dur pe camerunezul Samuel Oum Gouet, dar a primit doar cartonaş galben.

Farul - Poli Iaşi 2-0 (2-0)

Academia Hagi - Stadion Central - Ovidiu

Au marcat: Rivaldinho (34), Gabriel Iancu (45+11).

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”