Germania, oaspetele care sparge petrecerea: statistica din cauza căreia francezii „tremură“ că vin nemţii peste ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gata cu distracţia pentru Franţa! Calificată dintr-o grupă cu România, Albania şi Elveţia şi având două adversare mai mult decât accesibile, în optimi şi în sferturi, Irlanda, respectiv Islanda, gazda Euro 2016 va da abia acum de greu.

„Germania e, cu siguranţă, cea mai bună echipă din lume. Nu există nicio îndoială în privinţa aceasta, chiar dacă ei au avut ceva emoţii în faţa Italiei“, a avertizat selecţionerul Didier Deschamps, imediat după victoria din sferturi. 

Iar Deschamps ştie despre ce vorbeşte. Din ultimele 14 meciuri oficiale, nemţii au câştigat nouă, au făcut trei remize şi au fost învinşi în doar două rânduri. Polonia şi Irlanda au reuşit să învingă trupa lui Low, pe teren propriu, în preliminariile Euro 2016, însă eşecul de la Dublin a venit atunci când Germania avea deja calificarea în buzunar.

Ultimul eşec, acum 58 de ani

Dincolo de forma recentă arătată de Neuer şi compania, există şi o statistică terifiantă pentru francezi, înaintea duelului de joi. 

Germania e specialistă în a învinge gazda turneelor finale. Nu mai departe de acum doi ani, Brazilia a fost „masacrată“ pe teren propriu, scor 1-7, partida provocând o adevărată tragedie naţională pentru sud-americani.

De-a lungul anilor, nemţii au fost de şase ori în situaţia de a întâlni ţara-gazdă în semifinalele diverselor turnee. Şi au pierdut doar o singură dată, acum 58 de ani! În rest, victorii pe bandă.

Au bătut Franţa când a contat

Chiar dacă sunt două forţe ale fotbalului mondial, Franţa şi Germania urmează să se întâlnească, în premieră, la un Campionat European. Bilanţul confruntărilor din 1990 încoace e în favoarea „cocoşilor“ care au şase victorii, două remize şi o înfrângere, însă din aceste nouă partide, opt au fost amicale şi una singură a avut o miză. Vorbim despre duelul din sferturile Mondialului din 2014, atunci când trupa lui Low s-a impus mult mai lejer decât se vede din scorul final, 1-0.

Explozii la ultimul meci

După „ciocnirea“ de la Rio de Janeiro, Franţa şi Germania s-au mai întâlnit o singură dată până acum. A fost un amical disputat la 13 noiembrie 2015, ziua în care oraşul Paris a fost lovit de atentatele teroriste. 

Pe „Stade de France“, gazdele s-au impus cu 2-0 (Giroud 45+1, Gignac 86), însă jocul a fost umbrit de evenimentele din afara arenei. În minutul 17, s-au auzit două explozii în timpul transmisiunii TV. Au fost cei doi atacatori sinucigaşi care s-au aruncat în aer în apropierea stadionului. După meci, din motive de securitate, suporterii au aşteptat pe gazon, pentru ca poliţia să verifice zona, iar cele două echipe au stat ore bune în vestiar.

103 goluri s-au marcat până acum la Euro 2016, media fiind de 2,1 goluri pe meci. Griezmann a avut reuşita cu numărul 100 contra Islandei.

Ce a făcut Germania cu gazdele turneelor finale

Competiţie Fază Adversară Rezultat

Mondialul din 1958 Semifinale Suedia 1-3

Mondialul din 1962 Grupe Chile 2-0

Mondialul din 1966 Finală Anglia 2-4

Euro 1972 Semifinale Belgia 2-1

Mondialul din 1982 Grupe Spania 2-1

Mondialul din 1986 Sferturi Mexic 0-0 (4-1 la penalty-uri)

Euro 1992 Semifinale Suedia 3-2

Euro 1996 Semifinale Anglia 1-1 (6-5 la penalty-uri)

Mondialul din 2002 Semifinale Coreea de Sud 1-0

Euro 2008 Grupe Austria 1-0

Mondialul din 2014 Semifinale Brazilia 7-1

Bilanţ: 11 meciuri 9 victorii 0 egaluri 2 înfrângeri 22-13

Cifrele Euro 2016 până acum

*Cele mai multe goluri: Franţa (11)

*Cele mai multe faulturi comise: Italia (81)

*Cele mai multe şuturi pe poartă: Bale (13)

*Cele mai multe pase corecte: Kroos (522)

Mai multe pentru tine:
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute