Generaţia de Aur, în spatele lui Ionuţ Lupescu! Care sunt excepţiile şi ce fost mare atacant şi-a declarat neutralitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile pentru preşedinţia FRF i-a readus pe aceeaşi parte a baricadei pe cei care au scris istorie la Mondialul din 1994.

Cu mici excepţii, fotbaliştii din Generaţia de Aur îl susţin pe Ionuţ Lupescu, lăsând în urmă disensiunile din trecut.
Pe 18 aprilie fotbalul românesc îşi va alege preşedintele, iar Ionuţ Lupescu a avut la lansarea candidaturii un număr impresionant de foşti colegi în spate. Practic, toată Generaţia de Aur, cu mici excepţii. Belodedici, Selymeş şi Vlădoiu lucrează cu actuala echipă de la FRF şi nu îşi pot exprima o altă opinie, chiar dacă o gândesc, în vreme ce Viorel Moldovan, contactat ieri de “Adevărul”, a declarat că vrea să se menţină în afara acestei bătălii: “Eu sunt netru ca de fiecare dată, Nu sunt nici cu unii nici cu alţii, am drumul meu. Pot să spun doar că Ionuţ Lupescu va fi un competitor pe măsură”.  Dorinel Munteanu, care a absentat de la lansarea candidaturii lui Lupescu, a afirrmat pentru “Adevărul” că e de partea fostului său copechipier de la Dinamo şi de la echipa naţională: “Am lipsit din motive familiale, dar cu siguranţă îl susţin pe Lupescu, am şi vorbit cu el la telefon”.

Aşadar, Generaţia de Aur e aproape în întregime în spatele lui Ionuţ Lupescu, lăsând în urmă disensiunile din trecut şi înlăturând graniţa dintre dinamovişti şi stelişti. Două au fost momentele mai tensionate în cadrul acestei generaţii: în 2005, Ionuţ Lupescu, după o scurtă “carieră” de sindicalist, trecea în barca lui Mircea Sandu, care îl numea în funcţia de director general. Lupescu a venit atunci la Federaţie cu regretatul Daniel Prodan, cu Miodrag Belodedici şi cu Florin Prunea, care au primit poziţii importante la FRF. Decizia lui Lupescu de a se transforma dintr-un contestatar al lui Sandu într-un susţinător al acestuia, a fost aspru criticată chiar de apropiaţii Kaiserului. “E o jigodie!”, spunea Florin Răducioiu într-un interviu acordat EvZ. Cei doi s-au împăcat câteva luni mai târziu, iar Răducioiu a declarat la conferinţa de presă de luni că “Ionuţ e fratele meu!”.
Apoi, Florin Prunea, mâna dreaptă a lui Ionuţ Lupescu şi fost director de relaţii internaţionale la FRF, a fost mereu considerat în spatele Dosarului Transferului, divulgând presei detalii compromiţătoare despre activitatea de impresar a lui Gică Popescu. “Baciul” a uitat şi a iertat cuţitul înfipt în spate, iar Lupescu a spus la aceeaşi conferinţă de luni că “dacă Gică era acum preşedinte, eu nu mai aveam motive să mă întorc”.


După întâlnirea cu jurnaliştii, Generaţia de Aur s-a retras la un restaurant italian, iar Lupescu a scris pe Facebook: „Le sunt recunoscător colegilor mei pentru susţinerea necondiţionată. Am certitudinea că doar împreună putem schimba soarta fotbalului românesc”.. Apoi, a precizat pe aceeaşi reţea, pe un ton sarcastic: “Gaşca cu interese!”.

 

N-am fost alături de Lupescu din motive familiale,  dar cu siguranţă îl susţin Dorinel Munteanu, fost internaţional Eu sunt neutru, ca de fiecare dată. Nu sunt nici cu unii, nici cu alţii, am drumul meu Viorel Moldovan, fost internaţional

Cum e împărţită Generaţia de Aur
Pro Lupescu
Gheoghe Hagi
Gheorghe Popescu
Ilie Dumitrescu
Bogdan Stelea
Florin Prunea
Florin Răducioiu
Gheorghe Mihali
Dorinel Munteanu
Basarab Panduru
Adrian Ilie
Costel Gâlcă

Pro Burleanu
Tibor Selymeş
Miodrag Belodedici
Ion Vlădoiu

Neutru
Viorel Moldovan

Citeşte şi:

VIDEO Lipstă totală de fair-play sau "blat" la pariuri: o jucătoare s-a retras la 5-0 şi 40-0 pentru adversara ei în setul decisiv

VIDEO A scăpat milimetric de descalificare după ce a aruncat cu racheta spre copilul de mingi! Nick Krygios: Dacă făceam eu aşa ceva, eram suspendat şase ani!

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie