Gabriela Ruse, încă o veste excelentă: Ce urmează pentru ea, după finala de la Hamburg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sportiva de 23 de ani trăieşte o perioadă de vis: duminică, va avea şansa câştigării primului trofeu WTA din carieră şi, indiferent de rezultat, va înregistra o urcare spectaculoasă, în ierarhia mondială. Veştile bune nu se opresc însă aici!

Gabriela Ruse (198 WTA) va juca, duminică, în prima ei finală WTA din carieră, după cum „Adevărul“ a explicat aici. Performanţa de la Hamburg i-a asigurat deja şi o urcare până pe locul 151 mondial. Iar dacă va învinge în Germania, Ruse va ajunge şi mai sus, începând de luni: până pe locul 132 WTA. În ambele scenarii, românca va înregistra cea mai bună clasare din cariera ei de până acum.

Şi după acest parcurs impresionant de la Hamburg, Gabriela a mai primit o veste bună. Potrivit jurnalistului freelancer, Daniel Radu, sportiva din România a fost acceptată direct pe tabloul principal de la Praga, turneu care se joacă pe hard, în perioada 12-18 iulie. Aici, anul trecut, a triumfat Simona Halep după o finală câştigată cu Elise Mertens, scor 6-2, 7-5.

La ediţia din acest an de la Prague Open şi-au anunţat prezenţa nume grele din circuitul feminin precum Petra Kvitova (10 WTA), Barbora Krejcikova (17 WTA, campioana de la French Open 2021), Marketa Vondrousova (42 WTA) sau Katerina Siniakova (64 WTA).

În runda inaugurală, Gabriela Ruse o va întâlni pe Lucie Havlickova (16 ani, 821 WTA), care a primit un wild-card din partea organizatorilor.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat